Miercuri dimineața. În București a nins peste noapte, iar mașinile negre sau albastre sau violete sunt invariabil albe. Iarna de afară e contrazisă de soarele de afară. E cald ca primăvara și e nea ca iarna. Bucureșteanul, ieșit de sub pătură buimac, nu deslușește cu ce ar fi mai nimerit să se îmbrace, cu haina de blană sau cu un pulovăr. Apasă butonul televizorului pentru a primi lămuriri. Canalele informative sunt în alertă: două avioane cu pasageri, care au decolat de pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara, unul cu destinația Londra, altul cu destinația Roma, sunt în pericol de a avea bombe la bord (sau în coadă sau sub scaunul stewardesei!). Televiziunile renunță la scandalul din Parlament, la starea vremii, la Badea care nu mai apucă, în reluare, să-și isprăvească o frază. Stare de urgență aero-portuară. Câți pasageri sunt în cursa de Londra? 50, răspunde fără să clipească purtătoarea de vorbe a aeroportului din Banat. 160, zice o voce din București, contrazisă și ea de o alta, care se aude în paralel și care crede că sunt 142. Directorul aeroportului plecărilor știe că avionul companiei Wizz Aer e în aer, dar cei de la Londra ni-l arată aterizat chiar la doi pași de respectivul. Directorul are o scuză – era cu spatele. La cât a plecat cursa Carpat Air? La cât a plecat, fă? – se aude vocea, off the record, a purtătoarei de cuvânt de la Timișoara, vizibil marcată de somn și de cafeaua nebăută. La 6 și 20 i se suflă, din off. La 6 și 20 respiră ușurată în microfonul televiziunilor. Noi n-avem nici-o cursă de Roma la 6 și 20, intervine, telefonic, directorul Carpat Air. Avem una care n-a plecat: va pleca la 9. Păi cineva spusese că avionul e în aer și piloții decid cel mai apropiat aeroport unde să aterizeze. Familiile cu veri, frați, neveste, soți plecați spre Roma sau spre Insulele Capului Gri tremură cu ochii în televizoare cu toate că, avionul fiind la 9, rudele lor sunt încă acasă, își fac un duș, se bărbieresc, dacă e cazul. Da, dar dacă explodează totuși? Puiule, ce-mi făcuși Puiule, să nu mori, pe mine cui mă lași, Puiule? – bocește o femeie sensibilă care-și alintă consortul astfel, cu apelativul din puericultură. Soțul, cu preocupări la toaletă, o atenționează să tacă: muiere, trezești copiii!
Între timp telefonul de amenințare cu bombă devine, prin sciziparitate, telefoane, concomitent cu anunțul oficial că cele două avioane amenințate sunt unul și nici acela cu certitudine. Directorul zborurilor de la Timișoara nu reușește să se pună de acord cu șeful lui din Ministerul lui Berceanu, secretarul de stat Anton Marin sau Marin Anton, fiindcă acesta se declară revoltat în direct că mereu îi este confundat prenumele cu numele și invers, ceea ce îi creează crampe de identitate și buletin.
Mai limpede se înțeleg spusele în engleză ale directoarei de la Wizz Air, care s-a consolat cu ideea confuziei și, din respect pentru securitatea pasagerilor, a acceptat să se supună reluării controalelor de rutină, cu scotociri până la cele mai intime dedesubturi. Vrei să zbori cu avionul? Atunci, ca la ginecolog, dă pantalonașii jos și stai frumos pe aparatele cu raze. Dacă ai pitit o bombă în cine știe ce cotlon al delicatei tale făpturi?
Când scriu, sub impresia momentului, aceste rânduri, nu se știe încă dacă cele două avioane, unul în aer și unul la sol, au fost amenințate de o voce sau de mai multe, dacă glasul telefonărețului tremura sau degaja siguranță, dacă nu e confundată Timișoara cu Titicaca, pe alt continent, dacă e vorba de avioane sau, nu cumva, de două trenuri care urmau să plece săptămâna viitoare din Banat spre Oltenia, iar anunțata grevă a feroviarilor le-a anulat. Altă informație, desigur pe surse și desigur răuvoitoare, spune că trenurile din Timișoara nu mai au din vremea Răposatului locomotive și sunt remorcate cu tractorul, iar tractoarele nu pot pune în pericol pasagerii fiindcă merg încet pe șine și au în spate căruțe. Iar acum sunt în campania de primăvară.
Între Wizz Air și Carpat Air, românul, călit la confuzii și abureli politice, stă în general relaxat. Cum să te mai miște haosul din căpățânile directorilor de aeroporturi și directorilor din ministere (personaje garantate politic), cum să te miri că o bombă nu e geamantan cu prune, iar un avion nu-i tren marfar, când ieri premierul Boc mărea micșorarea pensiilor de alaltăieri și scurta lungirea avântului de țară care luna trecută era negativ de lat, acum trei zile pozitiv în diagonală, iar azi, la orele 8 (și abia a început ziua!) ieșisem din recesiune și intrasem în incapacitate de plăți. Președintele nu apucase să ne împrumute iar la FMI, împrumut la care desigur, pentru a-l cita, ”nu vom apela niciodată”, asta cu puțin înainte de a ne lămuri că ”fără această centură de siguranță” ne vom prăbuși. Ca un avion, care s-a dovedit a fi tren sau trotinetă și care nu e de fapt nimic. Primăvara începe nu cu ghiocei, ci cu o ninsoare, cu mișcări de stradă care nu se mai țin și cu un nivel de trai care crește amețitor până la prăbușirea totală. A cui prăbușire? Cum a cui? A avionului care n-a decolat încă din motivul că n-a fost încă fabricat, iar teroriștii (un tip beat sau tembel, care crezuse că logodnica lui voia să fugă cu altul în Italia), n-aveau efectiv unde să plaseze bomba.
P.S. În tot acest timp președintele continuă consultările pentru modernizarea României. Un punct forte al modernizării este interzicerea traseismului politic, adică să câștigi electoral cu o doctrină seara și să te scoli a doua zi prestând în dormitorul altei doctrine. Buah! E imoral, ilegal și, pe deasupra, îngrașă. Inițiativa aparține ”independenților”, mai pe înțelesul tuturor, traseiștilor plecați din PSD și PNL, singurii politicieni care luptă din răsputeri, alături de domnul Băsescu, pentru moralitate. Era timpul să răsară, curată, o nouă forță politică în România.
