Tenis

România înfruntă Argentina în Cupa Davis



Hănescu va fi și în Argentina om de bază pentru echipa de Cupă Davis a României
Hănescu va fi și în Argentina om de bază pentru echipa de Cupă Davis a României

Echipa de Cupa Davis a României va întâlni, în deplasare, formația Argentinei, în primul tur din 2011 al Grupei Mondiale, după ce în singura întâlnire directă sud-americanii s-au impus, în 1981, la Timișoara, cu scorul de 3-2, an în care au ajuns până în finala competiției.
Președintele FR de Tenis, Ruxandra Dragomir, s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți, considerând că echipa României putea întâlni adversari mai puternici decât Argentina.
„Nu vom mai avea ocazia să organizăm meciul cu Argentina din Cupa Davis și va trebui să jucăm în deplasare. Era clar că noi nu putem fi favoriți în acest tur, iar Argentina va avea și avantajul terenului propriu. Vom vedea ce va mai fi până atunci, pentru că mai sunt câteva luni până la disputarea meciului și, în funcție de jucătorii pe care îi va alege Andrei Pavel și de forma pe care o vor avea jucătorii în acel moment, vom vedea ce se va întâmpla. Oricum am fi putut întâlni adversari și mai puternici, cum ar fi Spania sau Franța, eu cred că am picat destul de bine”, a declarat Dragomir, pentru MEDIAFAX.
Rezultatele meciului din urmă cu 29 de ani, au fost următoarele:
Guillemo Vilas (Argentina) – Andrei Dîrzu (România) 6-4, 6-4, 6-3
Jose-Luis Clerc (Argentina) – Florin Segărceanu (România) 6-4, 6-2, 6-0
Andrei Dîrzu/Florin Segărceanu (România) – Jose-Luis Clerc/Guillermo Vilas (Argentina) 4-6, 10-8, 6-3, 7-5
Guillermo Vilas (Argentina) – Florin Segărceanu (România) 6-4, 6-4, 3-6, 6-1
Andrei Dîrzu (România) – Ricardo Cano (Argentina) 4-6, 6-2, abandon.
Echipa Argentinei a ajuns, ca și România, de trei ori în finala Cupei Davis, în 1981, 2006 și 2008, dar nu a reușit să câștige niciodată trofeul.
Argentina a fost eliminată în semifinalele competiției, în acest an, de Franța, cu scorul de 5-0. Căpitanul nejucător al sud-americanilor, Tito Vazquez, i-a convocat pentru meciul Franța pe David Nalbandian (locul 29 ATP) și Juan Monaco (33 ATP) la simplu, în timp ce la dublu a mizat pe perechea formată din Eduardo Schwank (56 ATP la simplu și 36ATP la dublu) și Horacio Zeballos (72 ATP la simplu și 35 ATP la dublu).
Pe lângă cei patru, argentinienii mai au cinci jucători între primii 100 la simplu: Juan Martin Del Potro (locul 35), Juan Ignacio Chela (locul 53), Leonardo Mayer (locul 81), Brian Dabus (locul 95) și Carlos Berlocq (locul 98).