România, în marea finală a școlilor de magistratură, alături de Franța, Italia, Olanda și Spania



Institutul Național al Magistraturii (INM) din România s-a clasat în marea finală a competiției internaționale THEMIS a școlilor de magistratură, echipa română calificându-se alături de Franța, Italia, Olanda și Spania.
„În săptămâna 18 – 22 iunie 2012, Institutul Național al Magistraturii a fost gazda unui eveniment deosebit de important pentru formarea inițială a viitorilor judecători și procurori europeni – Competiția internațională THEMIS – Semi-finala B (categoriile Cooperare internațională în materie civilă și Interpretarea și aplicarea art.5 sau 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Pentru această etapă au fost înscrise în concurs 14 echipe participante, reprezentând 13 state: Bulgaria, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Ungaria, Turcia”, informează INM.
Semi-fnala A a fost găzduită de Germania, la Erfurt, în perioada 14 – 18 mai 2012 și a vizat componentele Cooperare internațională în materie penală și Etică și deontologie profesională. 17 echipe au participat în cadrul acestei Semi-finale, provenind din următoarele state: Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia și Ungaria.
Ca în fiecare an, și în 2012 INM a fost reprezentat în Competiție, astfel: în cadrul Semi-finalei A, de către o echipă alcătuită din trei auditori de justiție – Arina Corsei, Bogdan Rocsin, Mădălina Trușcan, coordonată de domnul formator Tudorel Ștefan (la categoria Cooperare internațională în materie penală), echipă premiată pentru cea mai bună prezentare.
În cadrul Semi-finalei B a participat, de asemenea, o echipă formată din trei auditori de justiție români – Ioan Neamț, Andrei Păun, Laura Ioana Toma, coordonată de doamna formator Roxana Rizoiu, în cadrul componentei Interpretarea și aplicarea articolelor 5 sau 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), echipa României fiind desemnată una dintre cele două câștigătoare ale acestei secțiuni, care vor merge mai departe în Finală. Acest succes vine ca o confirmare a prestației anterioare a echipelor românești, care au câștigat an de an premii la acest concurs.
Echipele câștigătoare la fiecare secțiune au fost desemnate de câte un juriu internațional care a evaluat atât lucrările scrise, cât și prezentarea orală a acestora, astfel: Michael Vrtek, José Luis Lopes Da Mota, David J.Dickson, Meelis Eerik, Lauris Liepa, Victor Hall, Koenraad Moens, Inga Kačevska, Rimvydas Norkus, Killian O’Brien, Manuel Miranda Estrampes, João Manuel da Silva Miguel.
La Marea Finală a competiției, care se va desfășura anul acesta la Paris (Franța), la sediul ENM (Ecole Nationale de la Magistrature), în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, vor concura opt echipe, reunind primele două echipe clasate în cadrul fiecăreia dintre cele patru secțiuni ale concursului. Statele reprezentate în etapa Marii Finale vor fi: Franța, Italia, Olanda, România, Spania.
Competiția internațională THEMIS (numele zeiței dreptății-n.r.) a fost concepută în anul 2006, ca rezultat al parteneriatului dintre Institutul Național al Magistraturii și Centrul de Formare Judiciară din Portugalia, constituind un pas către extinderea componentei europene a formării inițiale și contribuind la consolidarea relațiilor dintre INM și celelalte instituții de formare existente la nivel european. Competiția reprezintă un cadru în care viitorii judecători și procurori, formatorii acestora, precum și alți specialiști în drept au posibilitatea să se cunoască, să creeze legături, să schimbe idei și opinii în domenii de interes comun.
Astfel cum a fost denumit în cadrul ceremoniei de deschidere a evenimentului de către Luis Pereira, Secretarul General al Rețelei Europene de Formare Judiciară (REFJ/EJTN), sub egida căreia se organizează această competiție începând cu anul 2010, evenimentul reprezintă „bijuteria coroanei formării inițiale a viitorilor judecători și procurori la nivel european”.