Pufoaica de vară

România e pe cale să mai piardă un monopol



Râdeam eu acum un timp de noi, românii, care suntem campionii mondiali la proba de căzături din cireș. Desigur, scopul ascensiunii în cireș este culegerea cireșelor, care folosesc la fabricarea cireșatei, a dulceții de cireșe sau a siropului de cireșe.
Alpiniștii în cireș mai romantici culeg cireșele și pentru a face din ele cercei, meniți să împodobească urechiușele ființei iubite. Tocmai de aceea, a le cumpăra din piață, în loc de a le culege cu mâna ta, e aproape un sacrilegiu; e ca și când ai asculta o mare simfonie cu urechile altuia.
Mai spuneam că nu există restricție de vârstă pentru a te sui și a cădea din cireș. Până și persoane sărite departe de vârsta nebuniilor, chiar și bătrâni cu dentiția acaparată de straiul viplei nu se dau în lături de la urcușul în cireș și de la inevitabila parte a doua, căzătura din cireș.
Chiar izbutisem să evidențiez câteva localități românești fruntașe pe ramură, unde – parafrazând începutul romanului „Douăsprezece scaune” al marilor clasici ruși Ilf și Petrov – accidentele de cireș sunt atât de numeroase, încât oamenii se nasc doar pentru a se sui în cireș, a plonja în gol și a îmbrăca, într-un final glorios, uniforma scorțoasă a ghipsului.
Asta a fost partea pozitivă. Vestea proastă este că supremația mondială ne cam este amenințată, fiindcă se pare că și prin alte părți căzutul din cireș devine, ușor ușor, un sport de masă.
Un exemplu notabil de ultimă oră ne este oferit de un fotbalist, și nu de oriunde, ci tocmai din Bundesliga, de la echipa Kaiserslautern, clasată pe locul al șaptelea în ediția trecută de campionat. Îl cheamă Adam Nemec, este un internațional slovac, și a căzut ca bolovanul din cireș, înscriind pe tabela de marcaj o claviculă făcută arșice și două coaste din care s-a ales praful. Pentru a se reface îi vor fi necesare trei luni, dar pe fotbaliști nu prea face să-i deplângem, că banul le merge oricum, vii sau morți.
Altceva plâng eu: că în curând nici la căzăturile din cireș nu vom mai fi campioni.