România va avea două reprezentante la startul ediției 2007/2008 a Ligii Campionilor, coeficientul de țară pe ultimii cinci ani clasând România pe cel puțin locul 14 la finalul acestui sezon, penultimul care permite înscrierea a două formații în această competiție. România ocupă, în acest moment, locul 12 în clasamentul coeficienților din ultimii cinci ani, din sezonul 2001/2002 până în sezonul 2005/2006, având un punctaj de 26,790. În această ierarhie, care va sta la baza întocmirii listei de accedere pentru ediția 2007/2008 a cupelor europene, România nu poate coborî mai jos de locul 14, deoarece doar două țări cu coeficient mai slab ca al țării noastre mai au echipe rămase în actuala ediție a cupelor europene. Elveția, locul 16, cu 24,375 puncte și Bulgaria, locul 17, cu 23.040 puncte mai au câte o formație rămasă în Cupa UEFA și mai pot aduce puncte țărilor enumerate mai sus. România va înscrie campioana ediției de campionat 2006/2007 și formația clasată pe locul doi în Liga Campionilor, cele două formații urmând a intra în competiție în turul trei preliminar, respectiv turul doi preliminar. De asemenea, în Cupa UEFA, România va fi reprezentată de câștigătoarea Cupei și de formația clasată pe locul trei al campionatului, ambele formații urmând a intra în competiție în turul doi preliminar.





