Handbal feminin

România, debut cu dreptul la Europene



România a obținut o primă victorie la Campionatul European de handbal feminin
România a obținut o primă victorie la Campionatul European de handbal feminin

Naționala de handbal feminin a României a debutat marți, cu victorie, în grupa A, la Campionatul European din Danemarca și Norvegia, scor 30-26 (15-10), cu reprezentativa Spaniei. Debutul partidei a fost favorabil ibericelor, care conduceau cu 2-0, după trei minute, răstimp în care România a ratat două atacuri consecutive. Neagu a spart gheața pentru echipa noastră, 2-1 (min. 5), pentru ca Vărzaru, cu trei reușite consecutive să aducă România în avantaj, 4-3 (min. 8). Meciul s-a „încins”, urmând realizări spectaculoase, într-o luptă continuă pentru avantajul pe tabelă, 4-6 (min. 10), prima dată când tricolorele au mărit diferența la două goluri. Realizările pe contraatac ale fetelor antrenate de Radu Voina le-au descătușat și le-au adus încredere cu fiecare minut, obligând Spania să intre la time-out. „Putem călca meciul în picioare. Rămâneți concentrate!”, le-a spus și Radu Voina jucătoarelor României, dintre care s-a remarcat Ionela Stanca, cu patru goluri consecutive, 4-9 (min. 13). Până la pauză, România a știut să țină de avantajul constant de 4-5 goluri, mai ales datorită apărării excelente, ieșind la vestiare cu 15-10.
Ambiția handbalistelor tricolore s-a văzut și în repriza secundă, chiar dacă au fost și căderi în jocul lor. Nu au cedat niciun moment lupta cu Spania (11-19, min. 35, dar și 19-22, min. 48), reușind să-și treacă în cont o victorie prețioasă la debutul la CE din Danemarca și Norvegia. Fetele au primit aplauze la scenă deschisă, pentru combinațiile cu pivotul Ionela Stanca sau realizările Cristinei Vărzaru.
Scor final, 30-26, iar România și-a luat o dulce revanșă în fața ibericelor, care au blocat drumul reprezentativei noastre spre fazele superioare la CM din 2009, dar și CE din 2008.
Președintele Federației României de Handbal (FRH), Cristian Gațu, a declarat că jucătoarele au făcut un prim pas, după victoria cu Spania, însă mai au șapte până la aur, la Campionatul European din Danemarca și Norvegia.
„E primul pas, mai avem șapte ca să urcăm pe prima treaptă, la aur. Am avut emoții înaintea meciului, dar s-a terminat cu bine, asta e cel mai important. A ieșit cu bine și fetele au alt spirit de acum înainte”, a declarat Gațu.