România cere ca statele din afara euro să nu fie excluse din uniunea bancară în cazul dezacordurilor



România a solicitat în cadrul ECOFIN ca viitoarea uniune bancară să ofere condiții egale statelor UE, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro, astfel încât cooperarea să continue și în caz de dezacord între poziția unui stat care nu a adoptat euro și o decizie a Consiliului Guvernatorilor BCE.
„Secretarul de Stat Claudiu Doltu a prezentat poziția României, făcând referire la trei aspecte care rămân în discuție. Primul se referă la egalitatea dintre țările din zona euro și cele din afara acesteia. Președinția și Comisia Europeană au acordat permanent atenție acestui aspect și au formulat soluții acoperitoare, însă, unele țări solicită mai multe clarificări. În situația în care va apărea un dezacord al unui stat membru din afara zonei euro față de o decizie a Consiliului Guvernatorilor (în cazul mecanismului decizional al Consiliului de Supraveghere al BCE), România consideră că acest lucru nu ar trebui să conducă, în mod automat, la terminarea cooperării în cadrul mecanismului de supraveghere unică”, se arată într-un comunicat al Ministerul Finanțelor Publice.
Doltu a participat marți la reuniunea Consiliului ECOFIN, desfășurată la Bruxelles, unde pe agenda discuțiilor s-a aflat și mecanismului unic de supraveghere bancară
Un al doilea aspect abordat de România a fost delimitarea clară a atribuțiilor de politică monetară a Băncii Centrale Europene de atribuțiile care țin de politica de supraveghere bancară.
Reprezentantul României a arătat, pe de o parte, că independența băncii centrale și, implicit, a politicii monetare pot fi considerate subiecte în afara deciziei politice a guvernelor și, pe de alta parte, că politica de supraveghere bancară nu poate fi separată de responsabilitatea și răspunderea democratică a guvernelor.
„De aceea, România consideră firesc ca pentru decizia finală să se găsească o soluție care să fixeze fără echivoc această delimitare”, se mai spune în comunicat.
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană nu au reușit marți să se pună de acord asupra unui mecanism unic de supraveghere bancară, prima etapă a unei consolidări a zonei euro, dar speră ca divergențele să fie depășite la un summit din 13-14 decembrie.
Miniștrii de Finanțe se vor reuni din nou pe 12 decembrie, în ajunul summitului șefilor de state și de guverne, a indicat președinția cipriotă.
Introducerea unei supravegheri comune a băncilor din zona euro, încredințată Băncii Centrale Europene (BCE) în colaborare cu autoritățile naționale de supraveghere, este prima etapă a uniunii bancare dorită de liderii europeni pentru a preveni viitoare crize.
În cadrul BCE urmează să fie înființat un consiliu de supraveghere a băncilor din zona euro.
Discuțiile s-au izbit de mai multe dificultăți, cea mai importantă fiind repartizarea atribuțiilor între BCE și autoritățile naționale de profil.
Berlinul vrea ca BCE să se concentreze pe supravegherea marilor bănci din regiune și a celor care implică riscuri pentru ansamblul economiei, iar Franța susține un sistem care să se aplice tuturor băncilor în care BCE să fie decident de ultimă instanță.
O altă problemă este cea a poziției BCE în Autoritatea Bancară Europeană (ABE).
Dacă BCE va vota în instanțele ABE în numele celor 17 țări din zona euro, celelalte 10 state din UE vor fi în minoritate.