Top

România, cea mai mare creștere economică din UE în primul trimestru al acestui an

Victor Ponta: „Practic închidem o cădere economică de trei ani și revenim de unde am plecat”
Victor Ponta: „Practic închidem o cădere economică de trei ani și revenim de unde am plecat”

România a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creștere economică de 3,8%, cea mai mare dintre toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Anunțul a fost făcut la Suceava de premierul Victor Ponta, în baza datelor oficiale primite de la Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Ponta a declarat că acest lucru va crea premisele ca România să revină în acest an la valoarea Produsului Intern Brut din anul 2008. „Practic închidem o cădere economică de trei ani și revenim de unde am plecat, chiar depășind însă, pe o creștere economică mult mai sănătoasă, o creștere în care poveștile vehiculate că a fost doar o întâmplare, că a fost un an agricol bun nu au suport în realitate. Creșterea economică se datorează în primul rând industriei, creșterii exporturilor, absorbției fondurilor europene, și mai apoi agriculturii”, a explicat Ponta.
El a arătat că datoria externă a României, deși a crescut în perioada 2009-2012 cu 26 de miliarde de euro, sub actualul Guvern a scăzut cu șase miliarde de euro, ca urmare a unei politici economice echilibrate.
„Am continuat procesul de stabilitate bugetară și de reducere a deficitului bugetar, am avut listări de succes cu Romgaz, Transgaz, Transelectria, am reușit să scoatem Hidroelectrica din impas, iar pe baza acestor date am primit de la Standard and Poors o creștere a ratingului de țară ca țară recomandată investițiilor străine. În primul trimestru al acestui an investițiile străine directe au crescut semnificativ față de 2013. Toate aceste semnale ne ajută la o creștere economică care să se reflecte în locuri de muncă și în încasări suplimentare la buget”, a spus premierul.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

Deputatul Petru Negrea îi atrage atenția premierului Bolojan asupra situației economice tot mai apăsătoare cu care se confruntă românii

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului
Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Peste 530 de echipamente achiziționate cu bani europeni au început să fie livrate unităților de învățământ din Siret