România se află pe penultimul loc în rândul a 22 de state europene, într-un clasament realizat de KPMG International în funcție de atractivitatea regimului fiscal, ca urmare a complexității legislației și a modificărilor frecvente ale acesteia.
Clasamentul a fost realizat prin intervievarea a peste 400 de specialiști în domeniul fiscal de la companii multinaționale din Europa. Participanții la sondaj au răspuns cât de atractiv consideră că este regimul fiscal din propria țară, comparativ cu cele din alte state europene.
Cele mai atractive state sunt, potrivit sondajului, Cipru, Irlanda și Elveția, în timp ce pe ultimele poziții s-au plasat, în ordine, Cehia, România și Grecia.
Statele clasate pe primele trei poziții sunt atractive pentru consecvența în interpretarea legislației fiscale, stabilitatea legislativă și nivelul relativ redus al impozitelor.
Cehia, România și Grecia s-au plasat la nivelul inferior al clasamentului ca urmare a complexității și volumului mare al legislației, dar și a modificărilor frecvente a prevederilor.
În termeni procentuali, atractivitatea netă a sistemului fiscal din România este de numai 21%, comparativ cu 90% în cazul liderului clasamentului, Cipru.
Atractivitatea netă a fost calculată prin diferența dintre răspunsurile celor care consideră că sistemul fiscal este atractiv și a celor care nu sunt mulțumiți de calitatea acestuia.
Dintre alte state est-europene, Bulgaria se află pe poziția a zecea, cu o atractivitate netă de 51%, Ungaria pe locul al 11-lea, cu 47%, și Polonia pe locul al 18-lea, cu 29%.
Dintre statele occidentale, Franța se află pe poziția a 14-a, cu 41%, iar Germania pe locul al 17-lea, cu o atractivitate netă de 30%.
Studiul mai arată că un sistem fiscal mai puțin atractiv nu reprezintă doar un simplu inconvenient pentru afaceri.
La nivel internațional, guvernele au folosit, ani de zile, impozitele ca instrumente de încurajare a investițiilor, dar rezultatele sondajului confirmă că un sistem fiscal sănătos reprezintă doar o componentă a unui grup de factori care conduc la competitivitatea unei afaceri.
Infrastructura și forța de muncă de calitate, precum și accesul la materii prime și piețe sunt la fel de importante.