Băsescu:

România are potențial pentru o industrie alimentară competitivă

Traian Băsescu
Traian Băsescu

România are un potențial considerabil pentru dezvoltarea unei industrii alimentare competitive, a declarat, vineri, președintele Traian Băsescu, într-o întâlnire cu Comisarul European pentru Sănătatea și Protecția Consumatorului, Markos Kyprianou, informează Președinția.
Președintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Markos Kyprianou, Comisar European pentru Sănătatea și Protecția Consumatorului, șeful statului dând asigurări ferme că până în septembrie se vor înregistra progrese considerabile în domeniile ce fac obiectul raportului de monitorizare, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
În context, șeful statului i-a adresat comisarului european invitația de a vizita România în jurul datei de 1 septembrie pentru a constata personal aceste progrese, precizează sursa citată.
Convorbirile dintre cei doi oficiali au permis o actualizare a informațiilor privind cele mai recente progrese realizate de România în domeniile monitorizate de comisarul Kyprianou. Vizita înaltului oficial comunitar coincide cu perioada în care România trebuie să transmită Comisiei Europene contribuția națională pentru raportul de monitorizare din luna septembrie, se arată în comunicat.
_”Șeful statului a apreciat că România are un potențial considerabil pentru dezvoltarea unei industrii alimentare competitive, iar respectarea strictă a standardelor în materie ale Uniunii Europene sunt deosebit de importante, atât în vederea finalizării procesului de integrare, dar mai ales pentru siguranța cetățenilor români”, informează Președinția.
”În context, președintele Băsescu a afirmat că realizarea cerințelor europene privind protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, necesitatea apărării sănătății publice și a animalelor, precum și activitatea de colectare și neutralizare a deșeurilor de origine animală reprezintă o acțiune de interes național ceea ce va presupune implicarea tuturor partenerilor responsabili în realizarea măsurilor stabilite prin Planul de Acțiune pentru perioada imediat următoare”, se precizează în comunicat.
La rândul său, comisarul Kyprianou a remarcat evoluția pozitivă înregistrata în domeniul sănătății și protecției consumatorului, subliniind faptul că sectoarele aflate sub incidența stegulețelor roșii la acest capitol au fost urmărite cu seriozitate, informează Administrația Prezidențială.
”Șeful statului a subliniat angajamentul continuu al instituțiilor statului român pentru recuperarea până la sfârșitul anului a deficiențelor semnalate de Comisia Europeană în raportul de monitorizare din 16 mai”, se arată la finalul comunicatului.

Markos Kyprianou
Markos Kyprianou
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Recomandări

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să înceapă reforma reală a administrației din România

41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România eternă

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE