România ar putea fi împărțită în șapte sau opt regiuni, luând în calcul influențele culturale, migrația populației, stadiul de dezvoltare zonală, dar și numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune, conform raportului Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, relatează PRO TV.
Noile regiuni, numărul lor, calculul pentru capitalele de regiune și modul în care regionalizarea României va influența viața locuitorilor sunt abordate într-un document de 56 de pagini emis de către CONREG.
Conform raportului, regionalizarea României ar putea fi făcută în 7 sau 8 regiuni, luând în calcul influențele culturale, migrația populației, stadiul de dezvoltare zonală, dar și numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune.
Preluând modelul regionalizării din Polonia, țara cu cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene, România ar putea fi împărțită în regiuni cu o populație medie între 2,4 și 2,7 milioane de locuitori, în funcție de numărul de regiuni, 7 sau 8.
„Construirea regionalizării din 2013 în România și prin raportare la modelul polonez statuat prin reforma din 1998 trebuie să aibă în vedere nu numai situațiile de similaritate, ci și pe cele de diferențiere contextuală între cele două țări”, scrie în raport.
Raportul prezintă o nouă hartă a României regionalizate, cu 7 sau 8 regiuni, în funcție de modul în care Bucureștiul va fi repartizat.
Conform acestui raport, România va fi împărțită în:
1. Muntenia Sud, regiune care ar putea cuprinde și regiunea București (Regiunea 8)
2. Dunărea de jos (Regiunea Sud-Est)
3. Moldova de Nord (Regiunea Nord-Est)
4. Transilvania Centrală (Regiunea Centru)
5. Transilvania de Nord Vest (Regiunea Nord Vest)
6. Banat Vest (Regiunea Vest)
7. Oltenia
Fluxul de migrație a populației ar putea fi punctul de plecare pentru calculul noilor capitale regionale ale României, relatează PRO TV, menționând totodată că, în raport, sunt folosite informații ale migrației locuitorilor României din anii 1992 și 2002.
„Analiza pricipalelor fluxuri de migrație indică în mod clar principalele centre ale regiunilor funcționale. Decizia pentru locul de plasare a centrelor administrative ale noilor regiuni nu decurge, însă, automat, din această constatare. Este necesară o abordare separată în care să fie luate în seamă și alte criterii”, se mai arată în document, care menționează următoarele criterii: centralitatea geografică a orașului capitală în regiune; infrastructura care îl leagă de restul județelor; starea infrastructurii locale pentru comunicare; spații publice pentru instituțiile administrației.
„Oricum, în afara unei grile de criterii care să ducă la o decizie întemeiată nu poate fi rezolvată problema localizării centrelor administrative ale regiunilor. O decizie strict politică pe această temă este puțin probabilă să fie viabilă”, precizează raportul.
Redesenarea României în regiuni va fi calculată și în funcție de starea actuală a anumitor zone din țară.
Raportul explică: „În estimarea gradului de funcționalitate al regiunilor de dezvoltare înainte de a fi instituționalizate ca regiuni administrative, este de luat în considerație și nivelul lor de urbanizare”.
„Lăsând la o parte cazul București-Ilfov, cu totul special, este menționat că regiunile Vest și Centru, cu puternică structurare funcțională, sunt și regiuni cu grad ridicat de urbanizare. Toate cele trei regiuni sudice au și un grad mai redus de structurare funcțională, au și o rată scăzută de urbanizare”, se arată în document.
Raportul mai arată că „regiunile cu grad redus de urbanizare vor fi obligate să adopte, ca regiuni administrative, politici adecvate pentru reducerea deficitului de ocupare non-agricolă a populației, de infrastructură de locuire modernă”.
Documentul menționează, de asemenea, că „segmentarea Transilvaniei (în sens larg), a zonelor de dincolo de Carpați, în trei regiuni de dezvoltare, posibile regiuni administrative devine pe deplin inteligibilă dacă luăm în seamă regiunile funcționale relevate de fluxurile de migrație interjudețeană”. Sutn date și exemple: „Brașovul, Clujul și Timișul sunt centre pentru trei regiuni funcționale puternic structurate. Județele catre constituie regiunea Centru, spre exemplu, sunt structurate pe rețele funcționale care leagă, în principal, Sibiu, Covasna, Harghita de Brașov, Harghita de Mureș, iar Mureș și Alba de Sibiu”.
„În Nord-Vest, pricipalele rețele de structurare sunt de la Bistrița-Năsăud, Sălaj și parțial de la Maramureș la Cluj, între Maramureș și Satu Mare. Bihor este un județ orientat în afară, în special spre Timiș și Arad. În Vest, Timiș este centrul de atracție maximă forța pentru Arad, Caraș-Severin și Hunedoara”, mai precizează raportul.