Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, ieri, la RFI, că România ar putea fi împărțită în „minimum opt, maximum 12 regiuni”, ea precizând că, în opinia sa, opt regiuni ar fi „suficiente”.
„Este cu siguranță o necesitate această reorganizare administrativ-teritorială. Dacă plecăm de la criteriile unităților teritoriale la nivel european, ne uităm pe nomenclator, eu cred că (e nevoie de) minim opt, maxim 12 regiuni, ca să ne încadrăm în aceste criterii. Dar este o bună plecare actuala împărțire pe regiuni, pe cele opt regiuni, pe care România o are la nivel teoretic, știind că la nivelul regiunilor astăzi noi nu avem personalitate juridică și nici autorități alese responsabile, care să poată angaja regiunea respectivă în proiecte. Opt regiuni cred că sunt suficiente pentru România”, a declarat Sulfina Barbu.
Întrebată dacă ideea reorganizării administrative supusă dezbaterii în partid de către Emil Boc va fi acceptată de parlamentarii PDL, Sulfina Barbu a susținut că „nu există nici un risc pentru partid”. „Nu cred că există vreun risc pentru Partidul Democrat Liberal. Sunt convinsă că și colegii parlamentari în marea majoritate sunt buni cunoscători ai acestui aspect al dezvoltării la nivel local și al responsabilităților, nu cred că vom avea din acest punct de vedere surprize”, a spus ea.
Deputatul PDL crede, în schimb, că acceptarea proiectului de către toată coaliția de guvernământ va fi o „provocare”.
„Ce este într-adevăr o provocare este ca toată coaliția să asume acest proiect și mă refer și la partenerii noștri de coaliție, UNPR, UDMR și minorități. Este extrem de important ca sprijinul să fie din partea întregii coaliții, pentru că o lege organică nu poate să treacă decât dacă toată coaliția susține proiectul”, a explicat Sulfina Barbu.