România va acorda un ajutor de urgență în valoare de 100.000 euro pentru Birmania/Myanmar, teritoriu afectat de ciclonul Nargis, sumă care va fi alocată prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății.
„România raspunde astfel apelurilor de urgenta lansate de ONU, Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății, pentru ajutorarea populației afectate de ciclonul Nargis”, se arată într-un comunicat al Executivului, carea a probat, miercuri, acordarea ajutorului.
Bilanțul victimelor ciclonului Nargis, care a afectat Myanmarul la 3 mai, este de 34.273 de morți, iar 27.836 de persoane sunt dispărute, a anunțat marți presa oficială, citată de AFP.
În total, numărul persoanelor decedate sau dispărute este de aproximativ 62.000.
Alte 1.403 persoane au fost rănite într-una dintre cele mai grave catastrofe naturale din istoria recentă.