Handbal

România a ratat semifinalele mondialului universitar la diferența directă de golaveraj



Echipa de handbal a României, în care evoluează și trei jucători de la Universitatea Suceava, Gabriel Burlacu, Cătălin Costea și Alexandru Poteră, a ratat ieri calificarea în semifinalele Campionatului Mondial Universitar, ce are loc în Polonia, și va juca pentru locurile 5 – 8. Naționala României a fost foarte aproape de a accede în primele patru echipe de la mondial, dar a pierdut primele două locuri în grupă la golaverajul direct cu alte două echipe ce aveau același număr de puncte, Japonia și Coreea de Sud.
În grupă, românii au învins Polonia, Japonia și Taipei, dar au pierdut în fața Coreei, făcând șase puncte. Coreea a reușit și ea trei victorii, printre care cea la 8 goluri diferență în fața României, iar în ultimul meci, în mod surprinzător, a pierdut în disputa cu Japonia la șase goluri, echipă pe care românii au învins-o la o diferență de patru goluri. În acest caz în care cele trei echipe erau la egalitate de puncte și câte o victorie în meciurile directe s-a luat în considerare următorul criteriu de departajare, golaverajul din meciurile directe, acolo unde România are două și cinci goluri mai puțin.
Astăzi, naționala României va juca pentru locurile 5 – 8 în compania Egiptului sau Cehiei, iar în funcție de rezultat va încheia turneul cu meciul pentru locurile 5 – 6 sau 7 – 8.
Clasamentul grupei B
1. Japonia 4 3 0 1 (54) 117 102 (+2) +15 6
2. Coreea de Sud 4 3 0 1 (51) 123 105 (+2) +18 6
3. România 4 3 0 1 (49) 119 102 (-4) +17 6
4. Polonia 4 1 0 3 106 112 -6 2
5. Taipei 4 0 0 4 104 148 -44 0



Recomandări