Reprezentativa României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a pierdut, marți, cu scorul de 0-2 (0-0), meciul susținut în compania selecționatei Olandei, în ultima etapă a grupei C de la Euro-2008, transmite trimisul MEDIAFAX.
Reprezentativa României a avut primul șut spre poarta apărată de Stekelenburg în minutul 4, când lovitura lui Marius Niculae de la 14 metri a trecut pe lângă buturi. „Decarul” naționalei României, Adrian Mutu, i-a reproșat de două ori în decurs de numai 12 minute selecționerului Victor Pițurcă modul în care coechipierii săi îi transmiteau mingile.
Prima ocazie de gol a olandezilor a venit în minutul 19, când lovitura de cap al lui Van Persie din șase metri a trecut peste poarta lui Bogdan Lobonț.
După marcarea primului gol de către italieni, suporterii români, deși au dominat fondul sonor atunci când au fost lăsați de fanii olandezi, nu și-au mai încurajat echipa la fel de mult.
Adrian Mutu a avut prima oportunitate de a marca în minutul 24, însă șutul său din unghi a trecut paralel cu poarta „batavilor”. Peste șase minute, același Mutu a șutat de la 25 de metri pe lângă poartă.
În minutul 33, fundașul Khalid Boulahrouz a centrat pe jos de pe partea dreaptă, iar Van Persie a reluat, de la 14 metri, puțin peste poarta apăratã de Bogdan Lobonț. În minutul 37, Jan Klaas Huntelaar a deviat subtil o minge lui Robben care, după ce îl l-a culcat din fentă pe Bogdan Lobonț, a trimis de puțin pe lângă bara din stânga.
Ultimele două ocazii ale reprizei au aparținut României în minutele 39 și 44. Mai întâi Cociș a șutat pe lângă din poziție centrală, iar apoi Raț a centrat pe jos de pe partea stângă, mingea a a ajuns la Paul Codrea, dar balonul șutat de acesta din poziție centrală, de la 15 metri, a trecut peste poartă.
Olandezii au ratat prima mare ocazie a reprizei a doua în minutul 49, când, lansat pe contraatac, Van Persie l-a întors în careu pe Tamaș și a șutat de la șapte metri, poziție centrală, dar Lobonț a respins în corner.
În minutul 54, Robben a luat o acțiune pe cont propriu, mingea a ajuns pe partea dreptă, Affelay a centrat, iar Huntelaar, venit din linia a doua, a reluat în poartă, fără nicio șansă pentru Lobonț.
În minutul 68, pentru prima oară, suporterii români au cântat imnul „Deșteaptă-te, române!” în timpul unei partide a echipei naționale.
În minutul 73, selecționerul României, Victor Pițurcă, l-a certat pe atacantul Ciprian Marica, cerându-i să intensifice alergările, deoarece se antrena prea încet.
Bănel Nicoliță a fost huiduit în momentul în care a părăsit terenul, fiind înlocuit cu Florentin Petre, în minutul 82. Galeria română a cerut introducerea în teren a lui Ciprian Marica, însă acesta încheie turneul fără să fi evoluat vreun minut.
Robin Van Persie a închis tabela înscriind pentru 2-0, în minutul 87. Van Persie a câștigat un balon în fața lui Contra și a înscris cu un șut de la 8 metri lateral stânga, la colțul scurt. Imediat după reușita jucătorului de la Arsenal, suporterii români au început să părăsească arena din Berna.
Olanda: 16. Stekelenburg – 21. Boulahrouz (12. Melchiot ’58), 3. Heitinga, 14. Bouma, 15. De Cler – 6. De Zeeuw, 8. Engelaar – 20. Afellay, 7. Van Persie, 11. Robben (18. Kuyt ’62) – 19. Huntelaar (22. Vennegoor of Hesselink ’83). Antrenor: Marco Van Basten.
România: 1. Lobonț – 2. Contra, 4. Tamaș, 14. Ghionea, 3. Raț – 11. Cociș, 8. Codrea (20. N. Dică ’72), 5. Chivu – 16. Nicoliță (7. Fl. Petre ’82), 10. Mutu – 18. M. Niculae (21. D. Niculae ’59). Antrenor: Victor Pițurcă.
Cartonașe galbene: Chivu ’78
Partida s-a disputat la Berna, pe Stade de Suisse. Meciul s-a jucat cu casa închisă, printre cei 30.777 de spectatori numărându-se și 6.000 de români.
Italia merge mai departe Reprezentativa Italiei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins, cu scorul de 2-0 (1-0), selecționata Franța.
În minutul 24, Toni a scăpat singur spre poarta apărată de Buffon, Abidal l-a faultat din spate în careu, iar arbitrul Lubos Michel a dictat penalti si l-a eliminat pe fundașul francez. Penaltiul a fost transformat cu siguranță de Pirlo și Italia a deschis scorul. Italienii și-au majorat avantajul în minutul 62, atunci când De Rossi a șutat din lovitură liberă de la 30 de metri, iar balonul deviat de Henry s-a oprit în poarta apărată de Coupet.
Mijlocașii italieni Pirlo și Gatusso, care au primit cartonașe galbene în partida cu Franța, vor fi suspendați la partida din sferturile de finală cu formația Spaniei.
Clasamentul final al grupei C:
Olanda 3 3 0 0 9-1 9p
Italia 3 1 1 1 3-4 4
România 3 0 2 1 1-3 2
Franța 3 0 1 2 1-6 1
Euro 2008
România a ratat calificarea în sferturi






