Vremuri grele

România a pierdut în Rusia și a ajuns pe ultimul loc în Rugby Europe

România a pierdut în Rusia, obținând doar punctul bonus defensiv

Naționala de rugby a României a pierdut, sâmbătă, la Krasnodar, în Rusia, în partida din etapa a IV-a a Rugby Europe, cu scorul de 32-25 (20-13).
România, cu suceveanul Daniel Plai titular pe postul de mijlocaș la deschidere, a început meciul relativ bine iar spre finalul primei reprize era în avantaj, 13-6. Rușii au întors însă rezultatul cu două eseuri în finalul reprizei, asta și în condițiile în care România a avut în primele 40 de minute și două cartonașe galbene, jucând practic jumătate de repriză cu un om mai puțin.
Din păcate, și în repriza a doua rușii au reușit să înscrie mai mult, în special datorită superiorității pachetului de înaintare. Echipa noastră a reușit in total trei eseuri, toate cu jucători de pe treisferturi. Scorul final a fost stabilit de eseul lui Marius Simionescu, transformat de Ionel Melinte, care a reușit să smulgă un punct bonus defensiv chiar înainte de fluierul final.
În urma acestei înfrângeri, România a ajuns pe ultimul loc, VI, în acest al doilea eșalon valoric al rugbiului european. Paradoxal poate, România, cu 5 puncte acumulate, are șansa de a urca chiar și până pe locul II dacă se impune în ultima etapă, sâmbătă, 14 martie, în meciul pe care îl va juca acasă, cu Belgia. În scenariul pesimist al unei înfrângeri cu Belgia, echipa națională va termina pentru prima dată pe ultimul loc în Rugby Europe, ceea ce ar însemna un meci de baraj pentru menținerea în acest al doilea eșalon valoric al rugbiului european. Scenariul optimist este al unei victorii cu punct bonus, condiții în care România ar ajunge la 10 puncte și ar urca în clasament.
Meciul din 14 martie, România – Belgia, se joacă la Botoșani, iubitorii rugbiului din Suceava având din nou șansa de a vedea pe viu echipa națională.

Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic