România a obținut postul de prim-vicepreședinte al Organizației Mondiale a Turismului



România a obținut postul de prim-vicepreședinte în Consiliul Executiv al Organizației Mondiale a Turismului (OMT) la ultima adunare a forului internațional, care se desfășoară în perioada 8-14 octombrie în Coreea de Sud și la care a participat și ministrul Elena Udrea, care a condus delegația MDRT.
Votul acordat pentru funcția de prim-vicepreședinte, pe care România o va deține timp de un an, vine ca urmare a activității de lobby derulate în rândul țărilor membre OMT. Prezența ministrului Elena Udrea la adunarea OMT avut ca prim obiectiv tocmai susținerea candidaturii României în rândul participanților.
„Este o reușită de care suntem foarte mândri, întrucât acordarea funcției de prim-vicepreședinte al OMT reprezintă un vot de încredere, dar și o recunoaștere din partea țărilor membre ale organizației față de evoluția pozitivă a turismului din România. Deținerea unui loc în Consiliul Executiv, și cu atât mai mult a unei funcții de conducere în cadrul acestuia, constituie un avantaj pentru noi, atât în ceea ce privește dezvoltarea domeniului turismului, cât și din punctul de vedere al promovării imaginii țării”, a afirmat ministrul Elena Udrea.
La ultima reuniune a organizației, Italia a pierdut în fața Kenyiei funcția de președinte, cu 10 voturi la 19.
OMT, agenție specializată a Națiunilor Unite, constituie cel mai important organism internațional în domeniul călătoriilor și al turismului.
Organizația își are originile în anul 1925, când a luat ființă, la Haga, Uniunea Organizațiilor Oficiale de Publicitate Turistică, iar actuala denumire datează din 1975. În prezent, OMT numără 154 de state membre cu drepturi depline și 7 membri asociați.
România este stat membru fondator al OMT, din 1975, cu drepturi depline. În anul 2009, la Adunarea Generală a OMT de la Astana (Kazakhstan), România a obținut un post în Consiliul Executiv, iar anul trecut, în Iran, funcția de vicepreședinte al OMT.