Reprezentativa României a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa națională a Sloveniei și a trecut pe primul loc în clasamentul grupei G a preliminariilor Euro-2008.
Pentru România au marcat Tamaș ’51 și Nicoliță ’78. Slovenia a punctat prin Vrsici ’90+2.
România a deschis scorul în minutul 51, prin Gabriel Tamaș, aflat la primul său gol pentru echipa națională. Nicoliță a executat un corner de pe partea dreaptă, Mutu a reluat cu capul, iar portarul Samir Handanovici a respins de pe linia porții, însă numai până la Tamaș care a înscris din unghi, cu un șut violent, sub bară.
Scorul a devenit 2-0 în minutul 68, când Bănel Nicoliță a marcat și el primul său gol sub tricolor. Nicoliță a primit o pasă de la Marica, mingea a fost interceptată de Cesar, acesta a vrut să paseze la un coechipier, dar stelistul a recuperat și, scăpat singur cu Handanovici, a înscris cu un șut de la 10 metri lateral dreapta la colțul lung.
În minutul 79, slovenul Bostjan Cesar și atacantul Daniel Niculae s-au încăierat la marginea terenului și au primit amândoi direct cartonașul roșu, urmând să fie suspendați pentru meciul de miercuri, 6 iunie, de la Timișoara.
Slovenia a redus din diferență în minutul 90+2, prin Vrsici. După un corner de pe partea dreaptă, Lavrici a reluat cu capul spre poartă, de lângă Chivu, mingea a ajuns la Vrsici, care a înscris din voleu, de la aproximativ patru metri.
Slovenia: 1. S. Handanovici – 20. Ilici, 4. Mavrici, 5. Cesar, 15. Jokici – 11. Komac, 7. Șukalo (13. Vrsici ’83), 10. Ceh, 8. Koren (19. Birsa ’52) – 14. Rakovici (9. Novakovici ’61), 17. Lavrici. Antrenor: Matjaz Kek.
România: 1. Lobonț – 2. Contra, 4. Tamaș, 5. Chivu, 3. Raț – 16. Nicoliță, 6. Codrea, 13. D. Stoica (18. G. Mureșan ’78), 11. Roșu (8. Zicu ’62) – 9. Marica (21. D. Niculae ’74), 10. Mutu. Antrenor: Victor Pițurcă.
Cartonașe galbene: Șukalo ’18, Mavrici ’26, Cesar ’34, Rakovici ’40, Koren ’43 / Mutu ’38, Nicoliță ’80.
Cartonașe roșii: Cesar ’ 79 / D. Niculae ’79.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Scoția, condusă la centru de Stuart Dougal, ajutat la cele două linii de asistenții Martin Cryans și Francis Andrews. Al patrulea oficial a fost Douglas McDonald.
Imediat după golul de 2-0, jucătorii români au pasat timp de aproximativ un minut în propria jumătate de teren, fiecare atingere de balon fiind întâmpinată cu „Ole”-uri de cei aproximativ 2.500 de suporteri români prezenți la Celje.
În tribune au fost prezenți circa 8.500 de spectatori.
Jucătorii Dorin Goian, Adrian Cristea și Florentin Petre au urmărit meciul de la tribuna I a stadionului din Celje.
Jucătorul Gabriel Mureșan, legitimat la Gloria Bistrița, a debutat în echipa națională a României, fiind trimis în teren în minutul 78 al întâlnirii de la Celje, în locul lui Dorel Stoica.
Robert Koren (Slovenia) a primit al doilea cartonaș galben din aceste preliminarii și va fi suspendat la meciul retur programat miercuri, 6 iunie, la Timișoara. Tot pentru cumul de avertismente ar fi fost suspendat și Cesar, însă el a fost și eliminat în acest meci.
În urma acestui rezultat și a meciurilor Belarus – Bulgaria, scor 0-2, și Albania – Luxemburg, scor 2-0, clasamentul grupei G este următorul:
1.România 6 4 2 0 12-4 14 puncte
2.Olanda 6 4 2 0 8-2 14
3.Bulgaria 6 3 3 0 9-3 12
4.Belarus 6 2 1 3 9-13 7
5.Albania 6 1 3 2 5-6 6
6.Slovenia 6 1 1 4 5-10 4
7.Luxemburg 6 0 0 6 1-11 0.
Pițurcă: Este bine că ne-am îndeplinit obiectivul în proporție de 50 la sută
Antrenorul reprezentativei României, Victor Pițurcă, a declarat, sâmbătă, că meciul cu Slovenia, a fost mai greu decât s-a așteptat, dar s-a arătat mulțumit de cele trei puncte obținute din cele șase propuse în dubla cu selecționata antrenată de Matjaz Kek.
„A fost mai greu decât ne așteptam. Este bine că ne-am îndeplinit obiectivul în proporție de 50 la sută până acum”, a spus Pițurcă.
Selecționerul a acuzat, totuși, lipsa de concentrare a jucătorilor în finalul partidei de la Celje. „E bine că am reușit să marcăm două goluri pentru că s-a văzut că pe final am primit în ultimul minut gol. Acel gol a venit când concentrarea scăzuse, am mai pățit acest lucru și cu bulgarii, dar e bine totuși că am luat trei puncte”, a punctat Pițurcă.
Selecționerul Victor Pițurcă a mai declarat că pentru reprezentativa României va fi greu să învingă Slovenia de două ori în interval de patru zile, însă speră ca elevii săi să se concentreze și pentru jocul de miercuri, de la TiPițurcă a explicat că mai mulți jucători au acuzat probleme medicale după partida de sâmbătă cu Slovenia. „E greu să învingi în patru zile aceeași echipă de două ori, dar sper că băieții vor fi motivați și vor lua și cele trei puncte de la Timișoara. S-ar putea să mai apară la Timișoara doi, trei jucători, la fel ca la meciul cu Luxemburg. Vom vedea în această seară care sunt problemele, pentru că foarte mulți jucători s-au plâns după acest meci”, a punctat Pițurcă.
Selecționerul se așteaptă ca jocul de miercuri, de la Timișoara, să fie la fel de greu ca partida de la Celje, însă a subliniat că mizează și pe sprijinul suporterilor în lupta pentru cele trei puncte: „La Timișoara va fi la fel ca azi, adică extrem de greu, dar mizăm pe suporterii noștri de acolo. Și azi fanii care au venit aici au fost formidabili. Acum îmi doresc trei puncte la Timișoara. Nu se mai pune problema să ne mulțumim cu patru puncte în această dublă, mai ales că și bulgarii au câștigat în deplasare”.
Victor Pițurcă a făcut referire și la eliminarea atacantului Daniel Niculae, din minutul 79, când a primit direct cartonașul roșu, la fel ca fundașul sloven Bostjan Cesar, cu care s-a îmbrâncit la marginea terenului, și a menționat că și-a avertizat jucătorii înainte de meci că arbitrul scoțian Stuart Dougal este foarte „darnic” în privința cartonașelor. „Ne așteptam la multe galbene, i-am atenționat pe jucători că arbitrul scoțian abundă în cartonașe, însă ce mai contează până la urmă? A știut și Daniel Niculae de faptul că scoțianul dă cartonașe. Niculae a greșit prin gestul lui, i-am și zis asta acum, dar eu oricum cred că nu merita roșu. Nu se impunea eliminare la o fază de genul ăsta. Păcat, pentru că aș fi avut nevoie de serviciile lui la Timișoara”, a spus Pițurcă.
România va întâlni din nou Slovenia miercuri, 6 iunie, într-un meci ce se va disputa pe stadionul „Dan Păltinișanu”, din Timișoara, la ora 21.00
Kek: Românii au jucat fără greșeli
Selecționerul Sloveniei, Matjas Kek, a declarat, sâmbătă seară, că reprezentativa României a jucat fără greșeală în meciul de la Celje. „Trebuie să îi felicităm pe români. Ei au fost mai rapizi și au jucat fără greșeli”, a spus Kek.
Chivu: Dacă jucăm ca în repriza a doua cred că ne vom bucura din nou de o victorie
Fundașul Cristian Chivu consideră că reprezentativa României se va bucura din nou de o victorie, în meciul de la Timișoara, dacă va juca la fel ca în repriza a doua a partidei de la Celje cu Slovenia. Aceasta rămâne o echipă periculoasă, care poate să ne pună probleme și acasă, iar dacă jucăm ca în repriza a doua la sfârșitul meciului cred că ne vom bucura din nou de o victorie”, a spus Chivu.
Căpitanul naționalei României s-a declarat bucuros de cele trei puncte obținute sâmbătă. „Sper ca și miercuri să câștigăm, pentru că abia atunci vom avea, cu siguranță, o vacanță mult mai liniștită. Mă așteptam ca slovenii să joace agresiv, au un stil aparte, au jucători înalți și masivi, dar ne așteptam și am fost pregătiți pentru ei. Nu am fost relaxați pe final, doar am luat gol dintr-o fază fixă. Ei sunt înalți, foarte greu de ținut și se mai întâmplă. Sperăm să nu repetăm aceeași greșeală și miercuri. S-a întâmplat ca și în meciul cu Bulgaria, dar acum nu am luat două goluri pe final. Dacă mă gândesc câte ocazii am avut noi, pot să spun că putea să se termine și altfel, dar eu mă mulțumesc și cu 2-1”, a adăugat Chivu.
Cristian Chivu crede că în urma rezultatelor de sâmbătă clasamentul grupei G a preliminariilor Campionatului European din 2008 „s-a cam rupt”. „Noi, bulgarii și olandezii am rămas să ne batem pentru primele două locuri”, a explicat fotbalistul, care a menționat că la meciul de la Celje a fost prezentă și familia sa. „Au fost foarte mulți suporteri români la acest meci, a fost chiar și familia mea, care a venit special. Nu poate decât să ne bucure că suntem încurajați în deplasare”, a spus Chivu.
Nicoliță: Mă bucur că ne-am luat astăzi revanșa
Mijlocașul Bănel Nicoliță s-a declarat, sâmbătă seară, bucuros că naționala României a reușit să-și ia revanșa în fața Sloveniei. „Îmi pare bine că am câștigat și mă simt extraordinar că am reușit să înscriu (n.r. – Nicoliță a înscris primul său gol pentru echipa națională). Dedic acest gol familiei mele. Mă bucur foarte mult că ne-am luat astăzi revanșa pentru ce s-a întâmplat în urmă cu șase ani la barajul cu Slovenia, dar, oricum, pentru noi va fi foarte, foarte greu la Timișoara. Până la calificare mai este mult, deși cred că începe să se vadă Euro-2008″, a afirmat Nicoliță.
Dorel Stoica: „M-am simțit extraordinar”
Dorel Stoica a jucat pentru prima dată titular în naționala României și a spus că s-a simțit extraordinar. „M-am simțit extraordinar că am debutat ca titular la echipa națională și mă bucură faptul că la acest prim meci al meu naționala a reușit să și câștige”, a precizat Stoica.
Fotbalistul a menționat că nu se poate vorbi de o luptă între el și Mirel Rădoi pentru un loc în națională. „Nu e vorba de o luptă între mine și Rădoi, eu chiar mi-am dorit să joc alături de el în națională”, a adăugat Dorel Stoica.
Evoluția lui Stoica a fost apreciată drept una foarte bună de selecționerul Victor Pițurcă.
a Sloveniei.
Mutu: Am vrut să îi răzbunăm pe cei care nu mai sunt la națională
Atacantul Adrian Mutu a declarat că el și colegii săi din reprezentativa României au fost motivați în plus în partida cu Slovenia.
„Am fost motivați în plus, pentru că am vrut să ne luăm revanșa în fața Sloveniei și să îi răzbunăm pe cei care nu mai sunt la națională. Ne bucurăm că am obținut victoria, nu mai contează că a fost doar 2-1, tot trei puncte sunt. Ne-ar fi plăcut să-i batem la zero, dar asta e, e bine și așa. Am obținut una dintre cele două victorii pe care ni le dorim în aceste patru zile. În prima repriză ei au avut doar o ocazie, iar în a doua vreo două, în timp ce noi am avut o grămadă. E bine că am dat două goluri, pentru că și ei au înscris în ultimele secunde”, a spus Mutu.
Atacantul legitimat la Fiorentina a adăugat că meciul de miercuri cu Slovenia va fi mai greu decât cel de la Celje. „Sperăm ca și miercuri să câștigăm. O să fie mai greu decât azi, pentru că suntem obosiți cu toții, iar în plus au văzut și ei cum jucăm și probabil o să fie mai dificil pentru noi”, a punctat Mutu.
Adrian Mutu a menționat că se simte bine în postura de lider al grupei G din preliminariile Campionatului European din 2008: „Mă simt bine pe primul loc, dar trebuie să joace și Olanda și probabil că o să câștige. Cu fiecare meci câștigat ne apropiem de calificare. Noi, bulgarii și olandezii suntem trei echipe care tragem pentru două locuri. Și bulgarii au câștigat azi (n.r. – 2-0, în deplasare cu Belarus), nu ne lasă deloc, ne suflă în ceafă, dar mergem înainte, meci după meci, și sperăm să ne calificăm”.
Întrebat dacă le va face cinste colegilor de la națională după ce a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul Italiei în sezonul 2006/2007, Mutu a răspuns: „Dacă luăm și cele trei puncte de la Timișoara le fac cinste la băieți cu cea mai mare plăcere”.
Presa slovenă scrie că România a meritat să câștige la Celje
Presa slovenă apărută imediat după meciul Slovenia – România, scor 1-2, din grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008, recunoaște superioritatea „tricolorilor” și admite că aceștia au câștigat meritat partida disputată, sâmbătă, la Celje.
„Înfrângere la limită în fața României”, a titrat cotidianul Delo. „Scor strâns în meciul cu România. Deși românii, care sunt, alături de Olanda, principalii favoriți la calificare, n-au încântat, au fost totuși echipa mai bună și au câștigat pe merit cele trei puncte. Greșeala defensivă din minutul 50 a fost fatală Sloveniei. Echipa Sloveniei a părut lipsită de idei în acțiunile sale agresive. România a avut mult spațiu pentru contraatacuri, majoritatea oportunităților lor fiind consecința acestora”, a scris sursa citată.
Delo a notat că prima repriză n-a oferit un fotbal foarte bun, iar România n-a fost echipa înfricoșătoare care se credea învingătoare înainte de meci. „Slovenia a mers pe pase lungi pe Lavrici, fără efect. Golul lui Tamaș i-a trezit pe sloveni. Au jucat mai agresiv, dar au lăsat spații. În minutul 69, Nicoliță a primit un cadou neașteptat de la Cesar și l-a învins pe Handanovici. Slovenia a reușit doar să înscrie golul de onoare. Pentru altceva n-a mai fost timp”, a comentat ziarul sloven.
Site-ul Federației Slovene de Fotbal (NZS) a scris că Matjaz Kek nu a reușit nici de această dată să obțină prima sa victorie cu Slovenia în preliminariile CE. „Șansele Sloveniei de a mai ajunge la Euro sunt minime. Slovenia a început mai bine meciul și a fost mai periculoasă în primele 20 de minute, dar a început prost repriza secundă. Tamaș a șutat din unghi mort și Handanovici a fost neputincios. El și-a salvat de multe ori echipa de la gol. Slovenia a trebuit să recunoască superioritatea romnânilor în minutul 69, când a marcat Nicoliță. Vrsici a redus din handicap pentru o înfrângere amară”, a scris site-ul NZS.
„Am pierdut primul duel cu românii”, a titrat cotidianul 24 Ur.
Euro 2008
România a învins Slovenia și a trecut pe primul loc în clasamentul grupei G






