România a înregistrat în luna decembrie cea mai ridicată inflație anuală din UE



România a înregistrat în luna decembrie 2014 cea mai ridicată rată de creștere anuală a prețurilor din Uniunea Europeană (UE), de 1%, comparativ cu aceeași lună din 2013, în condițiile în care inflația din UE a trecut în teritoriu negativ, prețurile de consum scăzând cu 0,1%, informează Mediafax.România a fost urmată de Austria, cu o rată a inflației de 0,8%, și de Finlanda, cu o creștere cu 0,6% a prețurilor de consum în luna decembrie, potrivit datelor anunțate viner de Eurostat.La nivelul UE, 16 state au raportat rate negative ale inflației, cele mai mari scăderi ale prețurilor de consum fiind consemnate în Grecia (-2,5%), Bulgaria (-0,2%), Spania (-1,1%) și Cipru (-1%).Inflația anuală din UE s-a situat la -0,1% în luna decembrie, iar cea din zona euro, la -0,2%. Raportat la luna noiembrie a anului trecut, prețurile de consum din România au scăzut cu 0,1%, similar cu inflația la nivelul UE.Marți, Institutul Național de Statistică a anunțat că prețurile de consum au coborât în luna decembrie cu 0,1% față de noiembrie, pe fondul ieftinirii mărfurilor nealimentare cu 0,5% și al unor prețuri ușor mai mari la servicii și alimente, astfel că rata anuală a inflației a coborât la 0,83%, un minim record.



Recomandări

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că din cauza greșelilor guvernanților, românii plătesc unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie

„La ce dată România nu va mai importa energie la prețuri exorbitante?” îl întreabă deputatul AUR Florin Pușcașu pe prim-ministrul Ilie Bolojan