România, a doua victorie la CM din Brazilia



Naționala de handbal feminin a României a obținut, ieri, la Sao Paulo, a doua victorie din grupa C a Campionatului Mondial din Brazilia, cu reprezentativa Cubei, scor 33-27 (20-14).
Meci atipic cel cu Cuba, părând mai degrabă un amical de încălzire, în care tricolorele au intrat mai greu, fiind conduse până în minutul 9. Sărbătorita zilei, căpitanul Cristina Vărzaru, care a împlinit luni 32 de ani, a adus pentru prima dată României diferența de două goluri (8-6, min. 11), iar din acel moment, echipa antrenată de Radu Voina s-a detașat treptat, încheind prima repriză, cu 20-14. Lotul a fost rulat cât mai mult, antrenorul Voina experimentând și cu Carmen Amariei pe postul de pivot, pentru a o odihni pe Florina Chintoan, singurul pivot de „meserie”, după accidentarea Oanei Manea, sau cu Valentina Elisei-Ardean pe inter stânga. Din tabăra cubaneză Lisandra Lusson s-a remarcat cu 7 goluri, în prima repriză, fiind de neoprit de apărarea României, destul de imobilă în anumite momente ale jocului.
Partea a doua nu a adus mari modificări în meci, Cuba insistând în atac fără prea multe scheme, cu șuturi rapide la poartă după doar câteva pase, în timp ce România a avut grijă să mărească diferența pe tabelă (27-17, min. 40), fără a se forța prea mult. Scor final, 33-27, după un meci cu nivel slab, în care jocul României a avut de suferit în ultimele minute, fetele ratând șansa de a câștiga la o diferență mare.
Marcatoare:
România – Farcău 5 goluri, Vărzaru 5, Chirilă 5, Băbeanu 5, Elisei-Ardean 3, Chintoan 2, Fiera 2, Curea 2, Tivadar 2, Amariei 1, Cartaș 1;
Cuba – Lusson 8 goluri, Gomez Hernandez 6, Espinosa Zamora 3, Ramirez Milan 3, Cuesta Zulueta 3, Fernandez Valdez 1, Valera Abreus 1, Mesa Matos 1, Martinez Duanis 1.
În meciul de debut, tricolorele au învins Tunisia, cu scorul de 30-28 (14-15), iar după două partide au patru puncte în grupa C, în care luni se mai joacă partidele Tunisia – Franța și Japonia – Brazilia.
Echipa antrenată de Radu Voina va întâlni marți reprezentativa Japoniei (ora 21.15), joi va juca în compania Braziliei (ora 23.45), iar în ultimul meci din grupa C se va duela vineri cu Franța (ora 21.15).
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală (meciurile fiind programate în 11-12 decembrie), fază eliminatorie, la fel ca sferturile de finală (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Echipa României nu se va muta din Sao Paolo, dacă se va califica în fiecare fază superioară a competiției.
Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competiție la care au obținut deja “biletele” Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) și Brazilia (Pan-America). Cele mai bune șase echipe de la CM din Brazilia, care nu și-au asigurat calificarea la JO din turneele continentale, vor participa ulterior la turneele preolimpice, din intervalul 25-27 mai 2012, cu primele trei având drept de organizare.
De asemenea, campioana mondială din 2011 se va califica direct la ediția din 2013 a competiției, care va fi găzduită de Serbia.
Deținătoarea titlului mondial este Rusia, care a mai cucerit medaliile de aur în 2001, 2005, după finala cu România, și 2007.