România a câștigat Mediterraneo Gym Cup la gimnastică



Echipa feminină de gimnastică a României a câștigat Mediterraneo Gym Cup – memorialul Mihail Klimenko, desfășurat la Roma, în timp ce la individual compus Sandra Izbașa a ocupat locul doi, informează presa italiană.
Echipa României, formată din Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Gabriela Drăgoi, Andrea Acatrinei, Daniela Druncea, Andra Grigore și Anamaria Tămârjan, a totalizat 235.900 puncte, fiind urmată de Italia, cu 230.500 și de Brazilia, cu 230.250. La acest concurs au mai participat echipele Belarusului și Greciei, doar cu câte o sportivă.
La individual compus, italianca Vanessa Ferrari s-a impus cu 59,700 puncte, fiind urmată de Sandra Izbasa (59,550) și de brazilianca Jade Barbosa (58,550).



Recomandări