Tenis

România a avut noroc la tragerea la sorți din Cupa Davis



Hănescu va fi om de bază la meciul din septembrie
Hănescu va fi om de bază la meciul din septembrie

Tenismanul Răzvan Sabău a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că Ecuadorul este cea mai bună variantă pentru România, în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis.
„Cred că, acum, Ecuadorul este cea mai bună variantă pentru noi, mai ales că o să jucăm în România. Mă surprinde faptul că multă lume îi consideră pe ei favoriți, însă pozițiile din clasament ale celor doi frați Lapentti sunt cu mult sub cele ale lui Hănescu și Crivoi”, a spus Sabău.
Fostul component al echipei de Cupa Davis a României a afirmat că ultima întâlnire dintre cele două formații, care a avut loc la Quito, în 2003, tot în barajul Grupei Mondiale, încheiat cu victoria românilor, scor 3-2, a fost una foarte spectaculoasă: „Meciul cu Ecuadorul din 2003 a fost cel mai frumos al echipei de până atunci, atât al meu, cât și cel al lui Victor și al băieților de la dublu, care s-a terminat cu o calificare în Grupa Mondială. Sper să se întâmple și de această dată la fel. Eu obținusem chiar victoria decisivă, după un meci de cinci seturi, foarte echilibrat, la fel cum au fost și celelalte meciuri. Cred că a fost și un record atunci, dacă nu mă înșel, s-a înregistrat cel mai mare număr de game-uri disputate într-o întâlnire de Cupa Davis”.
Răzvan Sabău a precizat că la București condițiile vor fi diferite față de întâlnirea de la Quito, iar România este favorită. „La ei acasă era normal să fie avantajați, pentru că erau obișnuiți cu altitudinea, dar acum vom fi noi în avantaj, mai ales că Nicolas Lapentti are 34 de ani, iar în clasament nu mai este în prima sută. Este o mare diferență față de meciul de atunci, când era cel puțin în primii 50. Fratele lui nu este nici el prea bine clasat”, a încheiat tenismenul.
Răzvan Sabău a făcut parte din echipa de Cupa Davis a României care a reușit să învingă, în 2003, la Quito, reprezentativa Ecuadorului, cu scorul de 3-2. Sabău a jucat două meciuri, fiind învins de Nicolas Lapentti, cu scorul de 6-2, 6-4, 3-6, 4-6, 6-3, însă a adus victoria României după ce l-a depășit pe Giovanni Lapentti, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, 5-7, 7-5. Celelalte puncte ale României au fost aduse de Victor Hănescu, după ce l-a învins pe Giovanni Lapentti, și de dublul Mergea/Tecău, care a trecut de perechea formată din frații Lapentti.
Echipa României va întâlni, la București, în perioada 17-19 septembrie, reprezentativa Ecuadorului în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis, s-a stabilit, marți, în urma tragerii la sorți efectuate la Londra.
România a ajuns la baraj învingând, la sfârșitul săptămânii trecute, echipa Ucrainei, scor 3-1, în turul al doilea al Grupei I a Zonei Euro-africane.