România a avut cea mai puternică creștere a vânzărilor de retail în luna iulie la nivelul UE, cu o expansiune de 18,4% față de perioada corespunzătoare din 2007 și comparativ cu un declin mediu de 1,1% în cele 27 de state membre și scăderi de aproape 6% în Luxemburg sau Spania. Astfel, cele mai puternice creșteri ale vânzărilor de retail au fost înregistrate, în luna iulie, în România, Slovacia (6,8%) și Polonia (6,6%), iar la polul opus se regăsesc Letonia (-8,5%), Luxemburg și Spania (-5,9% fiecare), se arată într-un comunicat al Biroului de Statistică al Comsiei Europene, Eurostat.
În ceea ce privește evoluțiile față de luna iunie, retailul a crescut în opt state, a scăzut în nouă și a stagnat în Marea Britanie. Cele mai importante creșteri au fost înregistrate în Potugalia (3,5%) și Lituania (3,2%), în timp ce declinurile cele mai accentuate s-au regăsit pe piețele din Luxemburg (-3,7%) și Germania (-1,5%).
Față de luna precedentă, sectorul de retail din România a crescut în iulie cu 1,1%.