Alaltăieri am asistat la un masacru transmis în direct tocmai din Franța. Altfel spus, un meci care se aștepta să se termine cu o sărbătoare, adică la sfârșitul său PSG urmând să devină campioană cu 8 etape înaintea finalului competiției, a degenerat într-un spectacol mai întâi interesant, apoi hilar, finalmente umilitor pentru gazde, cărora PSG le-a dat nu mai puțin de 8 goluri, fiindcă unul din cele 9 a fost un autogol oarecum ciudat, despre care voi vorbi mai încolo. Echipa aia de amărâți, care ocupa detașat ultimul loc în campionat, fiind de fapt retrogradată mai de multișor, a încercat toate grozăviile imaginabile pe un teren de fotbal, de la pase ideale la adversarul aflat singur în careu (așa s-a și deschis scorul, Cavani primind o minge mai bună decât i-ar fi putut da vreodată Di Maria sau Ibra), până la penalty făcut perfect aiurea, ba soldat și cu cartonaș roșu (când scorul era deja 0 – 7!), toate culminând cu autogolul ăla fără vreo șansă pentru portar, când autorul a înscris, cred eu, de-al dracului. Adică numai pentru că Ibra, care dăduse deja 4, să nu-l înscrie și pe al cincilea, că lui îi era adresată centrarea. Ca o curiozitate, am impresia că Ibra, în prima secundă, chiar a crezut că el a înscris golul, abia după asta dându-și seama că mingea nici nu ajunsese la el! Se pune întrebarea, pur românească, dacă PSG nu a greșit exagerând cu golurile. Răspunsul este clar: nu! Nu explic de ce, că n-are sens. Probabil că nemții ar pricepe de ce, fără explicații. Tot pur românesc a fost și comentariul berbecului de la Digi, atunci când Cavani, înlocuit, i-a înmânat tricoul unui copiluț din tribune, care l-a îmbrăcat imediat peste geacă: „Uitați-vă, și l-a pus pe el ca să nu i-l fure cineva!” Trebuie să fii complet idiot ca să spui așa ceva. Copiluțul îl îmbrăcase de drag, nu fiindcă în tribune s-ar fi aflat ceva români la fel de breji precum comentatoru’!