Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” și-a ales vineri, 6 noiembrie, la Dom Polski, Miss și Mister Boboc, în cadrul unui spectacol de divertisment intitulat „Români în România”. La începutul balului, la propunerea organizatorilor, a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor care au murit în urma incendiului de pe 30 octombrie din clubul Colectiv din București. Decorul spectacolului a avut ca punct central harta României, pe care au fost marcate cele mai reprezentative zone ale țării.
Cele șase perechi de boboci care s-au înscris în concurs au avut misiunea de a prezenta cât mai bine o zonă din România, pornind de la port, tradiții, oameni de cultură etc. Pe tot parcursul spectacolului, cu un proiector au fost derulate imagini cu oameni și locuri reprezentative pentru cele șase zone geografice alese de boboci. Probele de concurs în urma cărora juriul a ales bobocii câștigători au fost: prezentarea zonelor geografice alese cu tradiții, personalități istorice și culturale cunoscute, mâncăruri tradiționale (proba întâi); un colaj de dansuri (proba a doua) și proba ținutelor de seară (a treia probă).
Umor, dans, muzică, pantomimă, sport
Balul Bobocilor a avut un program divers, din care nu au lipsit momentele de umor, o scenetă (parodie după „Examenul de Bacalaureat”) prezentată de câțiva elevi ai colegiului tehnic, sceneta „Proba de engleză susținută de un parlamentar”, un moment muzical susținut de corul elevilor școlii, care a interpretat melodia „Trandafir de la Moldova”.
Un grup de eleve din clasele a X-a și a XI-a au avut două momente de dansuri ritmice, moderne, apreciate de public. Pantomima a fost prezentată pe scena Dom Polski de trei elevi din clasele a XII-a. Un alt moment antrenant din spectacol a fost o demonstrație de capoeira, care este o formă de artă marțială ce rezultă dintr-o combinație magnifică de acrobație, dans, muzică și ritualuri, ce provine din Brazilia. Grupul Capoeira Brasil Suceava a fost aplaudat și apreciat de întreaga sală, după o demonstrație de forță, ritm și energie.
Invitați
Formația Genyus, din care face parte și Nicu Cîtea, absolvent al Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”, a susținut pe scena de la Dom Polski un moment muzical apreciat de public. Trupa Music Express din Suceava, formată din Ionuț Ilisoi (voce), Andrei Cicioc (voce, percuție), Ionuț Ciubotaru (clape), Bogdan Pinghireac (chitară), Alex Laza (saxofon) și DJ Puff (ce a asigurat sunetul), a interpretat mai multe piese cunoscute: „Într-o nu știu care seară” (Roșu și Negru), „Epilog” (Vama Veche), „Super – Love” (Ștefan Bănică Jr.) etc., „Cântă cucul, bată-l vina!”, „Șatra”, reușind să ridice publicul în picioare. Bobocii s-au prins de mâini și au dansat pe scenă, dar au coborât și în mijlocul publicului, la îndemnul profesorului Ionuț Ilisoi. Liceenii au cântat refrenele preferate și s-au distrat cum au știut ei mai bine. Prezentatorii balului au fost Alina Traciu și Vlad Ștefănucă, elevi în clasa a XII-a. Miss Boboc a fost aleasă Casiana Login, iar Mister Boboc a fost desemnat Vlad Costeniuc. Toți concurenții au fost felicitați și au primit premii.
Toamna bobocilor
„Români în România”, tema Balului Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”
