Festivalul Concurs Internațional de Folclor „Cântecele neamului”, ediția a III-a, organizat de Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava, va reuni, pe aceeași scenă, tineri talentați din comunitățile de români din Spania, Portugalia (la prima participare), alături de români care locuiesc în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria.
Acest festival, care se va desfășura la Suceava, în perioada 9-13 octombrie, are ca obiectiv principal afirmarea și lansarea tinerilor soliști vocali și instrumentiști, elevi ai școlilor populare de arte din țară și a celor similare din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Spania, Portugalia, cu vârste cuprinse între 15-21 de ani.
70.000 de lei pentru festival Directorul Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Petre Horvat, ne-a spus că această manifestare culturală, „Cântecele neamului”, este singurul festival internațional ai cărui beneficiari sunt elevii școlilor populare de arte din țară și străinătate. „Prin acest concurs se urmărește cunoașterea și promovarea tradițiilor folclorice din toate zonele țării și a celor ce se păstrează în țările în care trăiesc români”, a mai completat directorul școlii.
Pentru organizarea acestui festival, Școala „Ion Irimescu” dispune de 70.000 de lei, din care 20.000 de lei sunt primiți de la Fondul Cultural Național Român, pe baza unui proiect. Celelalte fonduri provin din bugetul școlii pe 2008.




