Romani Criss: Nouă din zece cluburi au refuzat accesul romilor



Nouă din zece cluburi, dintre care trei din București, testate în cadrul unei acțiuni a monitorilor locali pentru drepturile omului, au refuzat accesul unui grup de romi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit organizației Romani Criss.
Acțiunea din Capitală a fost coordonată de reprezentanții Romani Criss, iar la Cluj, Craiova și Dorohoi au fost monitori locali pentru drepturile omului de la TRUST și Romano Suno.
Rezultatul acțiunilor a fost că nouă din zece cluburi testate nu le-au permis cetățenilor romi să intre, au precizat, duminică, reprezentanții Romani Criss, într-un comunicat de presă.
În Capitală, acțiunea s-a desfășurat în patru cluburi, trei dintre acestea refuzând accesul romilor. Grupul de romi din București a fost format din avocatul organizației Romani Criss, un student, un consilier juridic și o absolventă a Facultății de Drept, potrivit sursei citate.
În Craiova au fost testate trei cluburi, toate refuzând accesul romilor, iar în Cluj un grup de romi a încercat să intre în două cluburi, însă nu le-a fost permis. De asemenea, în Dorohoi monitorii au testat un club, unde le-a fost restricționat accesul.
Acțiunea de sâmbătă s-a încadrat într-o inițiativă europeană desfășurată în 16 orașe din 11 țări, în aceeași noapte, numită Seara Europeană de Testare. La nivel european, 35 de cluburi au restricționat accesul romilor, arabilor sau africanilor.
Astfel, în Albania, romilor nu li s-a permis să intre în trei cluburi și un restaurant, iar în Franța africanii și arabii au fost excluși din patru localuri, dintre care două în Paris. În Norvegia, accesul în trei cluburi a fost restricționat unui grup de cetățeni norvegieni cu origini africane.
O altă țară în care africanii și arabii au fost discriminați este Spania, unde reprezentanții a opt cluburi nu le-au permis acestora accesul.
Prin acțiunea de sâmbătă s-a dat startul unei campanii europene împotriva discriminării etnice și rasiale. Metoda aleasă, testarea, este un instrument folosit de Mișcarea pentru drepturile civile din Statele Unite ale Americii, pentru combaterea segregării rasiale și a altor tipuri de discriminare.