Cerințe

Români care vor să lucreze în Danemarca au nevoie de permis de muncă și ședere

Români care vor să lucreze în Danemarca au nevoie de permis de muncă și ședere
Români care vor să lucreze în Danemarca au nevoie de permis de muncă și ședere

Cetățenii români care vor să lucreze legal în Danemarca au nevoie de permis de muncă și de ședere, document care se eliberează de către Serviciul Danez pentru Imigrații, informează, miercuri, Departamentul pentru Muncă în Străinătate (DMS).
Potrivit DMS, înainte ca cetățeanului român să i se acorde autorizația de muncă, se face o verificare întrucât au prioritate la angajare cetățenii danezi și ai statelor membre UE, cu excepția celor din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Ungaria și Bulgaria.
Viitorul angajat trebuie să depună o cerere tip la Serviciul Danez pentru Imigrații, alături de documentele pe care trebuie să le depună angajatorul, pentru a putea obține permisul de muncă și ședere și trebuie să îndeplinească câteva condiții, cum ar fi ca angajarea să se facă pentru o durată a timpului de lucru de cel puțin 30 de ore pe săptămână, pe baza unui contract valid, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă danez, angajatorul să fie înregistrat la organele fiscale daneze și compania să nu fie implicată în greve, închideri de unități sau blocaje financiare și de asemenea, angajatorul trebuie să aibă o ofertă specială de angajare pentru solicitant, sau să prezinte un contract de muncă semnat de ambele părți.
Potrivit DMS, în mod excepțional, angajarea se face pentru cel puțin 30 de ore pe săptămână pe baza unui contract individual pentru profesia de cercetător, profesor, funcționar în poziții de conducere sau specialist. O copie a ofertei de angajare sau a contractului de muncă trebuie transmisă către Serviciul Danez pentru Imigrații de către angajator sau se anexează formularului tip completat de angajator, împreună cu o fotografie recentă tip pașaport a viitorului angajat.
De asemenea, Serviciul Danez pentru Imigrații poate cere o declarație de la consiliile locale regionale de muncă, iar solicitantul poate începe munca numai după emiterea permisului de muncă și de ședere, acesta acordându-se numai pentru profesia specificată în formularul tip.
În cazul în care solicitantul primește o nouă ofertă de muncă, el trebuie să facă o nouă cerere pentru obținerea unui nou permis de muncă și de ședere către Serviciul Danez pentru Imigrații. Dacă această instituție refuză emiterea permisului, decizia poate fi contestată la Ministerul Danez al Afacerilor pentru Refugiați, Imigrații și Integrare.
Potrivit DMS, permisul de muncă și ședere are o valabilitate de un an, cu posibilitatea prelungirii, iar cercetătorii, profesorii, funcționarii în pozițiile de conducere și specialiștii pot obține permisul de muncă și ședere pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea extinderii acestuia până la 4 ani.
De asemenea, permisul de ședere în Danemarca nu se acordă pe o perioadă mai lungă decât perioada contractului de muncă, iar dreptul de ședere este nul la expirarea dreptului de muncă al angajatului.
Permisul de muncă este emis și se transmite angajatorului când angajatul s-a înregistrat la Biroul local de evidență statistică a populației, iar angajații care fac dovada că au lucrat în Danemarca o perioadă neîntreruptă de 12 luni pot obține statutul de „angajat înregistrat”. În astfel de situații, în locul permisului normal de ședere, acestor angajați li se va emite un document care dovedește înregistrarea lor la The Danish Immigration Service, document care nu are o dată de expirare și permite angajatului să schimbe locul de muncă fără obținerea permisiunii de la The Danish Immigration Service.

Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului soluții pentru susținerea creditării companiilor românești și pentru locurile de muncă ale românilor

SPRIJINIREA EFICIENȚEI ENERGETICE ȘI A GESTIONĂRII INTELIGENTE A ENERGIEI ÎN CLĂDIREA PRIMĂRIEI ADÂNCATA, Cod SMIS: 140068