Român întors din Africa, internat la „Victor Babeș”. Medic: Are malarie, nu sunt suspiciuni de Ebola

Un gălățean de 33 de ani revenit în țară din Guineea Ecuatorială a fost internat la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală, cu diagnosticul malarie – boală ce i-a recidivat de mai multe ori din cauza nerespectării tratamentului -, directorul unității sanitare precizând că nu sunt suspiciuni de Ebola, informează Mediafax. Potrivit șefului Serviciului Județean de Ambulanță Galați, dr. Mihai Polinschi, bărbatul a revenit în țară la 18 octombrie, din Guineea Ecuatorială, unde a lucrat în construcții. După ce a ajuns în România, bărbatul s-a simțit foarte rău și s-a internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, unde a fost diagnosticat cu malarie.Trei zile mai târziu, el a cerut externarea, motivând că se simte mai bine și dorește să ajungă la părinții săi din Galați. „A spus că are de rezolvat niște probleme personale. Nu s-a pus problema izolării lui. De fapt, acest bărbat are mai multe recidive ale bolii, pentru că nu respectă tratamentul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului „Victor Babeș”, Emilian Imbri.

Recomandări

Botoșănean în vârstă de 72 de ani, cu accident vascular cerebral, tratat cu succes de medicii de la Spitalul de Urgență Suceava