Român acuzat de trafic de persoane, arestat în Canada



Poliția canadiană a arestat miercuri un român suspectat de apartenență la o rețea de trafic de persoane ale cărei victime, de origine română, erau obligate să se prostitueze, relatează AFP.
Agenții Secției Imigrație ai Jandarmeriei Regale din Canada au deschis o anchetă, în urmă cu un an, vizând „o organizație infracțională implicată în intrarea ilegală în Canada a unor cetățeni români și exploatarea sexuală a unor românce”.
Un român în vârstă de 38 de ani, Marius M., a fost arestat miercuri, fiind acuzat de tăinuire, proxenetism și trafic de persoane.
În ultimele trei săptămâni, alți trei cetățeni români domiciliați în Toronto au fost arestați pentru infracțiuni comise în domeniul imigrației.
În cadrul aceleiași anchete, autoritățile canadiene au arestat în iulie trei indivizi care ajutaseră o familie de români să treacă frontiera americano-canadiană. Un alt suspect este arestat în Statele Unite.