Timpul nu lucrează în favoarea românilor: pe măsura trecerii anilor, etnonimul „rom” se încetățenește în subconștientul european, împlinindu-se scopul pentru care a fost inventat: instalarea unei evidente confuzii terminologice cu bătaie lungă. Acuza de rasism care planează asupra oricărei tentative de discutare a chestiunii împiedică abordarea ei deschisă, corectă și cu rigoarea științifică necesară. Atât cât s-a dezbătut, cu o anume jenă și timiditate, pare a fi fost de-ajuns; de aici încolo, alergăm după un tren în mers – deși tocmai la marea întrebare „de ce rom?” pur și simplu nu s-a răspuns. Ba chiar s-ar putea formula și mai apăsat: de unde și până unde „rom”? De regulă, când se mai găsește vreun condei dispus să riște o incursiune în teritoriul minat al auto-identificării minorității rome, se începe cu un excurs istoric.
O face și „Petiția împotriva denumirii de rom/roma/romanis și pentru revenirea la cea de țigan” adresată Parlamentului României, reluând informații de acum bine cunoscute: țiganii au venit din India, prin Asia Mică, între secolele IX și XIV, în mai multe valuri migratoare. Pe la 1400, puteau fi întâlniți mai ales în Europa centrală: acum, îi găsim pe tot cuprinsul continentului, unde până mai ieri erau cunoscuți sub numele de țigani. De remarcat faptul că etnia a încercat mereu să-și atribuie, direct sau indirect, nume aparținând altor popoare. „Țigan” vine de la grecescul „Athiganos”, sectă căreia populați nomadă venită din Indii nu i-a aparținut niciodată. „Gypsy” vine de la „Egyptian”; în urmă cu circa șase secole, țiganii pretindeau sprijin de la națiunile catolice sau ortodoxe în calitate de… creștini egipteni veniți în pelerinaj. În America li se spune „Yannser”: emigranții de la începutul veacului XX se prezentau drept ieniceri turci. În țările nordice s-au auto-intitulat „Tattan” (tătari) ș.a.m.d.
Documentul invocat mai sus („Petiția…”) vorbește despre o favorizare a etniei în regimul ceaușist („în aparatul de partid, în miliție, armată și organele de securitate au fost angajați un număr relativ mare de țigani, care au lansat o politică de formare a unui naționalism țigănesc…”) Hai să fim serioși! Dacă s-ar cerceta în același scop componența etnică din zilele noastre a ierarhiilor politice, administrative și financiare, probabil că rezultatul n-ar diferi prea mult. Poate chiar dimpotrivă! În opinia noastră, principala responsabilitate pentru vinovata născocire și implementare a termenului „rom” nu revine respectivei etnii, ci, neîndoielnic, românilor și… Fundației maghiarului Soros. Nu-i vorba despre nici un proces de intenție, lucrurile sunt cât se poate de clare: s-a urmărit cu premeditare instalarea confuziei rom-român, din multe puncte de vedere defavorabilă nației majoritare prin conotațiile negativ-peiorative promovate de nefericita alăturare a etnonimelor. Dar, de unde și până unde „rom”? Aici e aici! Nu există nici o bază istorică, nici urmă de temei documentar, ci numai o asemănare fonetică între „dom” („om” în limba țigănească) și post-creația „rom”.
Rețeaua Soros Open network a fost principalul vector al falsului etnonimic. În fața căreia ne-am predat pur și simplu – ca să nu mai vorbim despre faptul că, tocmai în vreme ce România deținea postul-cheie de comisar pentru multi-lingvism prin Leonard Orban, s-a oficializat alt fals, acela al existenței în plan european a „limbii moldovenești”.Teodor Meleșcanu a încercat, în 1995, prin memorandumul adresat primului ministru Văcăroiu, să mențină în documentația de cancelarie denumirea „țigan”, în concordanță cu practica celorlalte limbi europene (zigeuner, gitanes, zingaro etc., numai că, în 2001, Petre Roman semnează un nou memorandum, propunând instituirea denumirii oficiale de „rom”. Primul-ministru Isărescu o validează.
Ne-am făcut-o cu mâna noastră.
