Rolls-Royce își face din acest an intrarea în eșalonul limuzinelor de clasă mare. Intenția lor a fost făcută publică la Geneva, odată cu dezvelirea conceptului 200EX din care va fi declinat noul sedan de viță nobilă.
Proiectul, cunoscut în interiorul companiei ca „RR4”, va prelua o sumedenie de elemente de natură tehnică de la noul BMW Seria 7, ceea ce va constitui un atu în materie de siguranță și performanțe.
Producătorul de lux britanic a menționat recent că acesta va fi disponibil în Europa începând de anul viitor și că numele mașinii de serie va fi „Ghost” (spirit, stafie). Titulatura mașinii poate părea neinspirată și contradictorie aerului nobil al mărcii, însă ea completează registrul unor denumiri de modele celebre ca Phantom și Silver Ghost. „Suntem încântați să vă anunțăm apariția noului Rolls-Royce Ghost. Este unul din cele mai adorate nume din industria automobilistică (face referire directă la modelul Silver Ghost – considerată și astăzi cea mai bună mașină din lume, n.r), reușind să evoce imaginea unei aventuri și a inovației tehnice”, afirmă Tom Purves, directorul executiv Rolls-Royce.
Primele modele Ghost erau cunoscute nu doar pentru impresionanta securitate și rafinamentul pe care îl oferea, dar în același timp și pentru stilul și „flerul” său. „Acesta va fi primul dintr-o nouă generație de automobile care va purta un nume evocator și ne va întregi gama cu un nou produs de top pe liniile noastre de producție”, adaugă Purves. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă la Salonul Internațional Auto de la Shanghai ce a debutat pe 20 aprilie.
Ca orice alt exponent al clasei lux, noul model Rolls-Royce vine cu dimensiuni exterioare foarte generoase, un interior realizat fără cusur, o motorizare puternică și implicit gurmandă. Ghost va fi mezinul gamei dar cu toate acestea va măsura 5,40 metri lungime, fiind de departe peste oferta din clasa premium, inclusiv versiunea LWB (ampatament mărit) a noului BMW Seria 7 ce are o lungime de 5,21 m.
Sub capotă se va afla un motor impresionant V12 turbo de 6,6 litri ce va genera 507 cai putere. Partea de transmisie este asigurată de o cutie automată ZF cu opt trepte.
Rolls-Royce va demara producția de serie spre sfârșitul acestui an la uzina Goodwood din Anglia. Pentru a putea începe operațiunile de asamblare, compania a extins toate facilitățile de producție de care dispune în prezent la Goodwood. Pregătirile au durat 18 luni.
