Rolls-Royce a fost purtat la Geneva de suflul și dorința de nou. Mai mult ca oricând, marca britanică a avut ce să arate la singurul salon auto desfășurat anual. Aici a fost prezentat prototipul 200EX care prefigurează viitoarea limuzină RR4, ce va intra în producția de serie în anul 2010.
Cu dimensiuni ceva mai mari decât ale unui sedan din eșalonul superior – lungime 5.399 mm, lățime 1.948 mm, înălțime 1.550 mm și ampatament de 3.295 mm, conceptul respectă canoanele în materie de rafinament și linia de design conservatoare tipică gamei Rolls-Royce.
„Ca la orice alt Rolls-Royce, detaliile sunt cruciale”, spune designerul pentru interioare Alan Sheppard. „Dorim să lăsăm clienților noștri impresia că mașina lor a fost construită special pentru ei de persoane talentate care țin foarte mult la munca lor”, adaugă Sheppard. Nu încape îndoială, cuvintele oficialului se confirmă.
Luxul și atenția acordată detaliilor pe acest concept este egală cu cea a unui automobil de serie. Interiorul abundă de inserturi din lemn nobil și piele fină, iar precizia cu care sunt executate finisajele este impresionantă. Conceptul indică faptul că doar patru persoane se vor bucura de ambianța imperială din habitaclu, însă, mai mult ca sigur, modelul de serie ce va fi prezentat oficial în septembrie anul curent va aduce noi argumente la capitolul lux și eleganță.
200EX numeroase elemente de la Phantom, inclusiv modul de acționare a ușilor care se deschid cu 83 de grade spre spate, conferind un spațiu de acces excelent spre habitaclu. Din punct de vedere tehnic, vorbim de un nou motor V12 ale cărui secrete nu le vom afla prea devreme și o platformă împrumutată de la BMW Seria 7 la care s-au adus îmbunătățirile de rigoare. Pe scurt, scopul luxosului concept, se rezumă la imaginea unui automobil modern, dinamic și agil, care poartă toată caracteristicile mașinilor extraordinare care l-au precedat: performanța fără eforturi, calitatea exclusivă și designul convingător, susține Rolls-Royce.
„A crea automobile moderne înseamnă a pune în aceeași balanță creativitatea, inovația și aplicațiile utile. 200EX este un concept care oferă oportunitatea de a reuni toate aceste idei sub un singur acoperiș”, explică Helmut Riedl, directorul departamentului de inginerie.
