Rolling Stones și-a început noul turneu mondial la Boston



Formația Rolling Stones și-a început noul turneu mondial, duminică, în fața a 36.000 de spectatori adunați pe scena Fenway Park din Boston, relatează AFP.
În puțin peste două ore de spectacol, grupul britanic condus de Mick Jagger și Keith Richards a interpretat mai mult de douăzeci de cântece alese dintre cele mai mari succese.
Ei nu au interpretat „Sweet Neo Con”, o piesă nouă în care îi critică pe neo-conservatorii americani din jurul președintelui George W. Bush. Acest titlu, care a dat deja naștere la polemici, figurează pe noul lor album, „A Bigger Bang”, a cărui lansare e prevăzută la 6 septembrie.
Principala noutate a celui de-al 31-lea turneu mondial al formației, este o scenă inspirată de Teatrul Globe din Londra, unde se jucau piesele lui Shakespeare. Patru sute de spectatori au luat loc pe cele cinci rânduri din dreapta și stânga scenei. În centrul scenei a fost montat un ecran mare pe care rulau imagini de la concert dar și imagini mai vechi ale grupului. Dispozitivul scenic a avut o suprafață de o sută de metri pătrați, 27 metri înălțime și o greutate de 300 de tone și a fost instalat de 265 de muncitori.
Este a doua oară consecutiv când formația Rolling Stones își începe un turneu mondial în Boston, unde va mai susține un concert marți. „Câteodată ne întreabă lumea de ce ne începem turneele în Boston. Le răspundem că orașul Boston este un oraș campion”, a răspuns Mick Jagger făcând referire la titlul de campion al Statelor Unite câștigat în 2005 de echipa locală de baseball, Red Sox.
Spectatorii intervievați la ieșire s-au declarat satisfăcuți de performanța veteranilor rock, care au început cu „Start Me Up” și au încheiat cu „It’s Only Rock’n Roll”. „Un spectacol incredibil”, a declarat entuziast Bruce Leny, fan de mai multe decenii al formației, care a mai fost la alte patru concerte ale trupei. „Vor continua să cânte până la moarte”, a declarat acesta plin de convingere.