Roger Federer a câștigat US Open



Roger Federer a câștigat US Open
Roger Federer a câștigat US Open

Tenismanul elvețian Roger Federer a câștigat, duminică, pentru a doua oară consecutiv, US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.
Roger Federer, cap de serie numărul 1, l-a învins în finală, cu scorul de 6-3, 2-6, 7-6 (7/1), 6-1, pe americanul Andre Agassi, cap de serie numărul 7.
Federer, în vârstă de 24 de ani, a câștigat al șaselea titlu de Grand Slam din carieră, și al doilea din acest sezon, după cel de la Wimbledon.
Ultimul jucător care și-a păstrat titlul la Flushing Meadows a fost australianul Patrick Rafter (1997-1998).
Andre Agassi, în vârstă de 35 de ani, a participat pentru a 20-a oară la US Open, turneu pe care l-a câștigat de două ori (1994 și 1999).
Roger Federer a declarat că a fost surprins chiar și el de superioritatea sa și a afirmat că se consideră cel mai bun tenisman din generația sa.
Andre Agassi a afirmat că dintre toți adversarii întâlniți în cariera sa, Federer este de departe cel mai bun. „Este o decepție că am pierdut. Însă, am pierdut în fața unui tip mai puternic decât mine. Este cel mai bun jucător pe care l-am înfruntat în cariera mea. Vin aici de 20 de ani. Nu voi uita momentul în care mii de persoane mi-au scandat numele”, a spus Agassi.