Rodna

Prea-s la capătul țării Rodna și Valea Vinului pentru a tenta turistul obișnuit cu „servicii” first class; când l-am cunoscut pentru prima oară, prin anii ̕60, ținutul Rodnei avea două puncte de atracție: stațiunea Sângeorz Băi și sătucul Valea Vinului, unde funcționa o casă de creație a Uniunii Scriitorilor. La stațiune te aducea trenul accelerat direct București-Rodna, cu vagon de dormit; la casa scriitorilor, ajungeai ghemuit în cabina vreunui camion ce-și rupea mereu arcurile pe cei 8 km ai drumului de la Rodna Veche – drum pe care au călătorit minereurile din care s-au extras, de-a lungul deceniilor, 2.000 tone de argint. Tren nici că mai există; nu numai acceleratul direct s-a desființat, ci toată linia ferată Ilva Mică-Rodna Veche. Amărâtul drum spre Valea Vinului este, acum, asfaltat, dar a dispărut casa de creație, așa că duce cam spre nicăieri, câtă vreme și mina-i aproape „disparentă”. Stațiunea și-a pierdut mult din interesul de odinioară; apele minerale-s aceleași, chiar dacă unele izvoare au secat – nici nu-i de mirare, lăcrimează de pe la 1775! Oricum, turismul balnear ar avea destule motive să funcționeze rezonabil, numai că românul plătește cam tot atât pentru o mini-vacanță în Rodna cât pentru una în Sicilia, așa că… Sunt propuse relativ puține „obiective turistice” – Mănăstirea Rebra-Parva (care, construcție relativ nouă fiind, tentează mai puțin), peștera Grota Zânelor, la obârșia Rebrei (modestă rezervație speologică); adevăratele puncte de interes (Poiana cu narcise de pe versantul muntelui Saca, maiestuosul vârf Ineu, cu cei 2279 de metri ai săi, apoi Lacurile Lala) pretind efort fizic și consistentă investiție de timp, la care turistul descins din caravela Logan nu-i oricând dispus. Mai există, însă, ceva ce ar merita cunoscut și investigat, ceva ce încă nu s-a perimat, rămânând pe cât de unic, pe atât de inefabil: duhul Rodnei, tezaurizat în vorbirea potolită și sfătoasă a rodnenilor, despre care am scris, cândva, un întreg capitol de carte. Și ar mai fi un obiectiv, translat brutal din contemporaneitate în postata istoriei: Casa de creație de la Valea Vinului. Acum, nu-i nici funcțională, nici ruină. Zace și-atât. Goală, evident. Uniunea Scriitorilor o primise în folosință pentru 49 de ani. S-au împlinit de mult. Nu știu dacă s-au încercat demersuri de prelungire, dar amândouă clădirile străvechi și igrasioase probabil c-ar fi necesitat costisitoare reparații și reamenajări, peste putința pungii costelive de azi a organizației de breaslă. Aici, chiar se venea pentru a scrie. Și de venit, venea… „sărăcimea” scriitorimii, mai ales ieșeni și clujeni. Nu era niciodată înghesuială, tuturor solicitărilor li se dădea curs, aici nu se practicau mofturile elitiste de la Pelișor ori Neptun, mâncarea era țărănească și destulă, împrejurimile de-a dreptul sălbatice, și chiar dacă ploua în fiecare zi la ora 14,30, telefoanele mobile n-aveau semnal, iar televizorul își menținea cu greu imaginea cât de cât acceptabilă, atmosfera patriarhală de sub Inău prefira un soi de „pace sub molizi” prielnică scrisului. Multe cărți s-au născut aici, numai că pe site-ul Primăriei din Valea Vinului se menționează doar poemul ”Vadvizek”, scris de Kemenyi Sandor, iar pe al celei din Rodna, epopeea „Kiovi csata”, datorată lui Debreczeni Marton. S-ar cuveni întreprinsă o cercetare de istorie literară fără vreun interes polemic în cine știe ce dispută cu iz naționalist, ci pur și simplu pentru a completa istoria culturală a locului. La nevoie, pot furniza o listă cu câteva zeci de titluri și nume, multe rămase bine motivat în istoria literară a românilor. Cum, de altfel, n-ar fi lipsit de interes să se inventarieze și „recolta” celorlalte case de creație scriitoricești, dispărute una după cealaltă: Pelișor, Bran, Buftea, Cumpătul, Sovata, Olănești, Călimănești, Bălcești, Tușnad, Eforie, Govora, Mangalia, din 15 rămânând, practic, numai una singură (Neptun, în camerele căreia afli, în sezon, mai mulți nescriitori decât scriitori)). În septembrie1988, la Primăria de la Vatra Dornei, discutam planurile de construire a două corpuri de clădire amplasate pe malul râului Dorna și destinate cu precădere condeierilor din Moldova, unde n-a existat nici odată un așezământ similar N-a mai fost să fie.