Rodirea implică și nădejde, și răbdare

„Și ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd și, auzind, nu aud, nici nu înțeleg. Și se împlinește cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea”. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei. Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulți prooroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, Dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl face neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.” Matei 13, 10-23
În parabolele rostite, Domnul Iisus Hristos a plecat de la situații cunoscute de către ascultătorii Săi, pentru a ajunge la învățăminte mai greu sesizabile la prima vedere. El S-a coborât până la statura omului, pentru ca omul să poată înțelege puțin din cele dumnezeiești. Multe parabole au fost tălmăcite de către Mântuitorul. Așa s-a întâmplat și cu Parabola Semănătorului. Pilda aceasta este asemenea unei scări pe care toți ne regăsim. Și eu mă identific cu cel care aude Cuvântul lui Dumnezeu, însă inima îmi rămâne rece. Sunt asemenea seminței din locul pietros. Mă entuziasmez pe moment, dar imediat uit ceea ce mi-a animat buna intenție. Ori sunt asemeni seminței între spini? Am crescut repede, dar m-am lăsat influențat de tentațiile acestei lumi. Oare sunt și eu asemenea seminței în pământul cel bun? Bine am lucrat, roade bune ne-am agonisit; rău am lucrat, celor rele ne-am făcut părtași. Rodirea implică și nădejde, și răbdare. Bucuria rodirii face uitate toate eforturile depuse până atunci.
(Pr. Dumitru Păduraru)

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni