Rockerii se epuizează la fel de mult ca și muncitorii din domeniile în care se apelează la munca fizică, deoarece ei trebuie să se prezinte în fața unor săli de spectacole pline, într-o bună formă fizică, pentru a rezista unui joc de scenă foarte extenuant, informează AFP.
Unul dintre cele mai populare grupuri din Finlanda a acceptat să servească drept cobai pentru cercetătorii de la Institutul pentru medicina muncii din Finlanda, care au efectuat o serie de teste medicale, pentru a măsura impactul pe care îl are stresul asupra organismului uman.
Medicii le-au luat celor trei rockeri finlandezi temperatura și tensiunea în timpul a două concerte din luna februarie, comparând valorile obținute cu valorile medii, considerate obișnuite. În urma acestei analize, medicii au ajuns la concluzia că viața de rocker este la fel de extenuantă ca și cea a unui lucrător care prestează munci fizice.
„Meseria de chitarist sau de solist rock este la fel de solicitantă din punct de vedere fizic ca și săpatul unei gropi, mutarea unor piese grele de mobilier sau găuritul zidurilor cu o bormașină”, au explicat cercetătorii finlandezi.
Un toboșar va transpira la fel de mult ca un tăietor de lemne sau ca un zidar, în timp ce un basist, care apasă pe corzile chitarei sale, va fi la fel de obosit ca un măcelar sau un pugilist, se afirmă în concluziile acestui studiu.
Concertele cu public fac să crească ritmul bătăilor inimii dar și temperatura corpului. Într-un spectacol de 90 de minute, temperatura corporală depășește 38 de grade, iar pulsul ajunge la 128 – 144 de bătăi pe minut.
Toboșarul trupei finlandeze, Sipe Santapukki, în vârstă de 31 de ani, a declarat că studiile medicilor nu vor descuraja acest trio de muzicieni care cântă împreună din 1991 și care a lansat până în prezent zece albume.