O echipă formată din trei studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) și-a adjudecat premiul al II-lea la Concursul de Microcontrolere și Aplicații „Mihail Konteschweller” Iași. Totodată, la aceeași competiție, studenții suceveni au ocupat locul I într-un clasament independent, realizat de Continental Iași, principalul sponsor.
Concursul a avut loc vineri, 16 mai, echipajul fiind alcătuit din studenții Stelian Senocico, Ciprian Sofronia (specializarea Automatică și Informatică aplicată, anul III) și Mihai Marian Cenușă (specializarea Electronică aplicată, anul III).
Potrivit reprezentanților USV, “studenții au realizat un roboțel propulsat și direcționat pe baza a două motorașe brushless. Studenții au folosit și un Raspberry PI cu ajutorul căruia, folosind o camera web, au deschis un streaming ce trimitea direct pe un smartphone bazat pe android, tot ce filma roboțelul. Atât partea hardware, cât și partea software au fost realizate în întregime de către echipă. Studenții au impresionat juriul prin designul și complexitatea proiectului”.
Aflat la cea de-a V-a ediție, concursul a fost organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași, 16 echipe intrând în cursa pentru premii.
Universitățile participantela concurs au fost: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Tehnică a Moldovei, Chișinău.
Premiul special la Continental Iași
Aceeași echipă a reprezentat USV și la Concursul ElectroMobility3 Continental Iași (9-10 mai), tinerii fiind distinși cu premiul special Electro-mobility Online, în valoare de 300 de euro.
Echipa a fost îndrumată de prof. dr. ing. Alin Dan Potorac și șef lucrări dr. ing. Remus Prodan.
Inventică
Robot creat de un echipaj al Universității din Suceava, premiat în cadrul unor concursuri studențești
