Robespierre suferea probabil de o maladie imunitară rară



Revoluționarul francez Maximilien de Robespierre suferea probabil de sarcoidoză, o maladie imunitară rară care distruge organele interne, în momentul în care a fost executat prin ghilotinare, în 1794, potrivit unui studiu realizat de doi medici legiști francezi, informează Reuters.
După reconstrucția și examinarea cu atenție a măștii mortuare a liderului „regimului terorii”, medicii legiști Phillipe Charlier și Philippe Froesch au furnizat un diagnostic postum al bolii de care suferea Robespierre. Sarcoidoza este o boală care determină organismul să înceapă să își atace propriile țesuturi și organe interne.
„Mai multe semnalmente clinice au fost descrise de martori contemporani cu el”, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista medicală The Lancet.
Simptomele includ probleme de vedere, sângerări nazale – descrise în documentele medicale ale vremii, în care se spune că Robespierre „își acoperea pernele cu sânge proaspăt în fiecare noapte” -, icter – „piele și ochi colorate în galben – oboseală permanentă și ulcer varicos recurent.
„Prezenta, totodată, contracții permanente la nivelul ochilor și gurii”, spun specialiștii francez, adăugând că „simptomele s-au înrăutățit între 1790 și 1794”.
Maximilien de Robespierre avea 36 de ani atunci când a fost executat.
O mască funerară a chipului său a fost realizată imediat după decapitarea lui, iar o copie a acesteia este expusă la Muzeul Granet din Aix-en-Provence, un oraș din sudul Franței.
Sarcoidoza duce la apariția unor mici zone inflamate în țesuturile corpului, denumite granuloame, și afectează cel mai adesea plămânii, pielea și nodulii limfatici, dar și – în anumite forme ale bolii – ochii, ficatul și pancreasul. Boala este însoțită adeseori de oboseală și de o senzație generală de disconfort.
Cauzele sarcoidozei nu sunt bine cunoscute, spun specialiștii, și în cazul multor pacienți, boala intră în cele din urmă în remisie, fără tratament.
Autorii studiului spun că, deși există și alte explicații posibile pentru simptomele prezentate de Robespierre, precum tuberculoza și lepra, aceste boli nu se potrivesc cu descrierea semnalmentelor medicale și cu evoluția bolii acestuia.
Sarcoidoza – descrisă pentru prima dată în literatura medicală de savantul britanic Jonathan Hutchinson în 1877 – pare să fie cea mai probabilă cauză, afirmă cei doi cercetători francezi.
Maximilien Robespierre, unul dintre cei mai fecunzi ideologi ai Revoluției franceze, s-a născut în 1758, în Arras, și a fost ghilotinat în iulie 1794, la Paris.