Roberto Carlos: Vom lupta cu Lyon pentru primul loc în grupă



Fundașul echipei Real Madrid, Roberto Carlos, consideră că principalul adversar în lupta pentru primul loc în grupa E a Ligii Campionilor va fi Olympique Lyon, deși nu va fi ușor nici cu Steaua, nici cu Dinamo Kiev, informează site-ul oficial al clubului spaniol.
„Pe cei de la Lyon îi cunoaștem de anul trecut, când am suferit în fața lor. Cu ei cred că vom lupta pentru primul loc. Nu va fi ușor, cum crede toată lumea, dar anul acesta vrem să încercăm să câștigăm încă o dată Liga Campionilor. Este timpul să o facem din nou, dar pentru asta trebuie să trecem întâi de faza grupelor, care este una foarte grea”, a comentat internaționalul brazilian.
Majoritatea jucătorilor de la Real Madrid consideră că adversarul cel mai periculos este Olympique Lyon, care a câștigat ultimele cinci ediții ale campionatului Franței. „Va fi dificil, pentru că Lyon are o echipă mare și va avea o evoluție foarte bună în Liga Campionilor. Totuși, sunt convins că vom câștiga”, a afirmat Mahamadou Diarra, jucător achiziționat de Real Madrid în această vară, chiar de la campioana Franței.
Mijlocașul David Beckham consideră însă că pentru Real va fi dificil și în deplasările din România și Ucraina, pentru meciurile cu Steaua București și Dinamo Kiev. „Cred că este o grupă foarte grea. Vom juca în Franța, România și Ucraina, pe trei stadioane dificile, cu echipe foarte dure și competitive. Dacă vrem să câștigăm, va trebui să jucăm foarte bine, deși avem adversari dificili, care ne vor pune probleme”, a spus Beckham, în timp ce portarul Iker Casillas a apreciat că Real Madrid este favorită la câștigarea grupei E.