Robbie Williams a părăsit din nou grupul Take That



Cântărețul britanic Robbie Williams a părăsit din nou grupul Take That, potrivit colegului său de trupă Gary Barlow, care a confirmat această informație apărută în presa britanică.
„S-a încheiat perfect”, a spus Gary Barlow, confirmând plecarea lui Robbie Williams și faptul că grupul Take That a revenit la formula de patru membri, relatează dailymail.co.uk.
„A fost frumos. Ne-am înțeles bine între noi. Am încheiat turneul. Suntem toți fericiți. Fanii au venit să ne vadă și au fost fericiți. A fost minunat”, a declarat Gary Barlow într-un interviu acordat postului Radio Times.
„Acum, Rob va înregistra un disc solo, iar din acest punct de vedere ne-am întors la situația din trecut”, a spus Barlow, adăugând că perioada de reunire a grupului Take That, în formula completă cu cinci membri, „s-a încheiat perfect”.
„Putem să ne vedem oricând dorim. El e fratele nostru, Rob, și dacă va avea vreodată probleme sau dacă va dori să renunțe pentru un an la a mai fi Robbie Williams, este binevenit (în grupul Take That), oricând va dori asta”, a adăugat Gary Barlow.
Un purtător de cuvânt al grupului Take That a insistat asupra faptului că actuala componență a grupului, în formula de cinci membri, se află pur și simplu „într-o perioadă de pauză”.
„Pot să confirm faptul că grupul nu se destramă, deci nu există nici un anunț despre despărțirea grupului. Grupul se află într-o perioadă de pauză. Gary Barlow participă la emisiunea «X Factor», iar Robbie Williams lucrează la noul lui album solo”, a spus acel purtător de cuvânt.
În luna iulie a anului trecut, Williams a făcut public faptul că se va reuni cu formația Take That, pe care a părăsit-o în 1995 pentru a se lansa într-o carieră solo. Cei cinci membri ai formației Take That nu mai cântaseră împreună de 15 ani, dar au lansat un nou album, intitulat „Progress”, în noiembrie 2010. Albumul, susținut de un turneu european foarte bine primit de public, a înregistrat vânzări spectaculoase, după ce fanii au cumpărat 235.000 de copii în prima zi de la lansare.