Roadele stabilității

De douăzeci de ani suntem în tranziție. Tranziția este un spațiu al mișcării prin excelență. Mișcarea presupune schimbare. Ca urmare, de douăzeci de ani ne mișcăm încontinuu. Deja nu se mai pune problema încotro. Important este să ne mișcăm. Mișcarea a devenit a doua noastră natură. De unde mișcarea era un mijloc pentru a ajunge undeva, ea a devenit un scop în sine. Ne mișcăm pentru a ne mișca, ne schimbăm pentru a ne schimba. O societate însă nu poate trăi cu sens doar din mișcare. Ea are nevoie și de stabilitate pentru a duce undeva.
Imaginați-vă că stați într-un punct și doriți să vă mișcați. Dacă ați stat pe loc suficient de mult timp ca să vă plictisiți, orice direcție ar fi bună. Există însă riscul să vă plictisiți și de locul în care ați ajuns, așa că vă veți mișca din nou, orice direcție este bună, pentru că mișcându-vă în orice direcție vă schimbați locul. Și tot așa la infinit. Numai că, deși la fiecare etapă vă schimbați locul, pentru că vă este indiferent încotro o luați, există marele risc să ajungeți exact acolo de unde ați plecat. Este imaginea celui care face doi pași înainte și doi înapoi. Deși a făcut patru pași și a schimbat mereu poziția, de fapt s-a întors de unde a plecat.
Legea care mereu se schimbă…
Aceasta este problema mișcării în orice direcție, ajunge să fie o mișcare în nici o direcție, ceea ce este echivalent cu statul pe loc. Este un stat pe loc diferit de cel inițial. Este un stat pe loc cu mijloacele mișcării. Bunul-simț popular îl numește rotitul în cerc sau agitație fără rost, sau învârtitul de colo-colo. Nu este deloc o soluție la problema statului pe loc să te învârți de colo-colo prin aceeași curte.
Cu toate acestea, deși cu toții cunoaștem acest lucru, se pare că nimic nu ne-a împiedicat să facem exact acest gen de acțiune nu ca indivizi, ci ca societate. Am devenit dintr-o societate imobilă o societate superactivă.
Totul s-a schimbat și continuă să se schimbe
Aproape totul s-a schimbat și continuă să se schimbe din ce în ce mai rapid. Ca să vă faceți o idee, încercați să vedeți de câte ori s-au schimbat reglementările cu privire la proprietate în ultimii douăzeci de ani și veți observa că nu trece anul ca să nu se schimbe ceva cu privire la proprietate. Noi legi, noi impozite, noi reglementări administrative, noi sisteme de înregistrare ale proprietății, noi reglementări europene etc. Numai că reglementarea dreptului de proprietate are ca scop crearea unui cadru stabil prin care oamenii să se poată bucura de munca lor fără grija unor schimbări frecvente. Dacă legea se schimbă atât de des, cum ar putea ea să asigure acel cadru stabil pe care îl presupune ea însăși necesar?
Incertitudinea din sistemul de învățământ
Să vă dau alt exemplu: Legea educației. Se tot schimbă de la guvernare la guvernare. Din 1990, nici o generație de elevi nu a reușit să parcurgă toate etapele școlare sub aceeași reglementare juridică. Nimeni nu poate spune de exemplu la începutul clasei întâi dacă va intra la liceu cu admitere prin concurs sau prin distribuire automată după mediile din generală, la câte materii va da bacalaureatul, cum va fi admis la facultate, câți ani va avea facultatea, cât va dura masterul sau doctoratul, cum se acordă bursele, dacă poate să se angajeze cu diploma de licență sau îi mai trebuie un masterat. În aceste condiții, nici o reformă nu poate rezolva problema de fond a învățământului, care este incertitudinea, și nu lipsa de calitate.
Nici răbdare, nici teamă de Dumnezeu
Dar exemplul cel mai elocvent este însăși constituția adoptată în 1991, revizuită în 2003 și propusă din nou spre revizuire după nici șapte ani. Constituția asigură stabilitatea unei țări. Esența ei constă tocmai în menținerea reglementărilor ei o perioadă suficient de mare de timp pentru ca ea să poată produce roadele benefice ale stabilității. Când Solon a scris legile ateniene, a cerut cetățenilor să jure că nu vor modifica nimic fără acordul său explicit, după care a fugit în lume timp de șapte ani pentru a nu fi supus șantajului mulțimii. Cetățenii ar fi vrut să schimbe tot, dar legați de jurământ și din teamă de zei au fost nevoiți să aștepte, și așa s-au bucurat de roadele stabilității, transformând Atena în marea cetate a lumii antice.
Din păcate, noi nu mai avem nici răbdare, nici un Solon și nici teamă de Dumnezeu și așa roadele stabilității sunt strugurii la care oricâte schimbări am face tot nu reușim să ajungem și atunci spunem că sunt acri. Adevărul este că nu sunt acri, dar ne trebuie răbdare și curaj pentru a ajunge la ei și, nu în ultimul rând, credință stăruitoare în Dumnezeu, la care totul este posibil, deci și schimbarea noastră.
(Laurențiu GHEORGHE, www.ziarullumina.ro)