Dacă în mintea noastră s-ar putea întipări numai aceste cuvinte atunci mântuirea noastră ar fi sigură. Ascultarea este esența nu numai a evangheliei de astăzi ci a întregii învățături Dumnezeiești. De ce, mă veți întreba? Pentru că ascultarea este prețuită și totdeauna răsplătită de Dumnezeu. Cei care aveți copii știți bine câtă bucurie aduce în sufletele părinților ascultarea copiilor. Când un copil este cuminte și nu iese din vorba părinților aceștia revarsă asupra lor toate bunătățile pământului.
Și în evanghelie vedem că ascultarea apostolilor de a mai arunca încă o data năvoadele în mare, după o noapte întreagă de insucces, este recompensată cu atâta “mulțime de pește că li se rupeau mrejele”; prin aceasta Iisus descoperindu-le în mod minunat care este răsplata ascultării.
De cealaltă parte, neascultarea este sămânța tuturor relelor, din ea izvorând toate păcatele și răutățile din lume. Mă îndoiesc că întâmplarea de astăzi ar fi fost aceeași dacă la rugămintea lui Iisus Petru ar fi răspuns arogant: Omule, noi suntem pescari de ani de zile și cunoaștem lacul acesta. Mergi în drumul tău și lasă-ne pe noi cu ale noastre! Dar nu, el a ascultat cuvântul și a primit în schimb darul.
Despre ascultare și neascultare
Vom începe cu începutul, cu cartea Facerii, în care aflăm că protopărinții noștri Adam și Eva au fost izgoniți din rai tocmai pentru păcatul neascultării. Ei au călcat porunca Dumnezeiască de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, și astfel binecuvântarea Dumnezeiască a fost înlocuită cu moarte și blestem: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”. (Fc. 3, 17-19). Răul a intrat atunci în lume, începând un șir lung de chinuri și nenorociri pentru neamul omenesc: potop, foc și pucioasă din cer, robie în pământ străin, 40 de ani de rătăcire prin deșert, secetă, grindină, furtuni și multe altele. Toate pentru păcatul neascultării.
În contrast cu neascultarea lui Adam și a Evei în Noul Testament avem două pilde de ascultare, care se ridică mai presus de orice închipuire omenească. Prima este cea a Mântuitorului Însuși, care prin ascultare deplină se golește de toată măreția Sa Dumnezeiască și Se naște Om, noul Adam, care va lua în spate crucea păcatelor întregii omeniri, mergând până la moarte cu ascultarea față de Tatăl Său ceresc. El va rezista tuturor ispitelor care-I speriau trupul și firea omenească, având un singur țel în minte: împlinirea voii cerești pentru răscumpărarea omenirii!
A doua pildă este Fecioara Maria, noua Evă, care își pleacă smerită capul în fața arhanghelului Gavriil la Bunavestire, primind să-L nască pe Hristos: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău!”(Luca 1, 38). Era momentul în care smerenia nepoatei spăla ușurătatea strămoașei, iar prin ascultarea sa deplină se ștergea neascultarea, spre împăcarea cea nouă cu Dumnezeu. Rodul ascultării sale este Hristos Mântuitorul, prin care ea însăși devine “mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”
Iată deci ascultarea în fața neascultării. Una aduce moarte alta aduce viață, una aduce chin alta aduce odihnă, una aduce tristețe alta bucurie veșnică. Adam și Eva se afundă în pământ prin neascultare iar Hristos Mântuitorul și Maica Sa se înalță la Ceruri, urmând voia Tatălui Ceresc.
Pildă creștină
Se spune în Pateric că avva Ioan Colov, când era tânăr a intrat ca ucenic la un bătrân care ședea în pustie și luând acesta un lemn uscat, l-a pus în pământ și i-a zis lui : în fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, până ce va face roadă. Și izvorul era departe de dânșii încât se ducea de cu seara și venea dimineața. Iar după trei ani, a trăit lemnul și a făcut roadă și luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fraților : luați, mâncați rodul ascultării ![1][2]
Dar bineînțeles că nu toți sunt călugări. Ce ne facem noi cei căsătoriți? Ascultarea mireanului căsătorit, spunea părintele Cleopa, este înțelegerea în familie. Dacă ambii soți ascultă unul de celălalt și amândoi de Dumnezeu, umblând în bună înțelegere, atunci ascultarea este deplină. La fel și cei necăsătoriți trebuie și ei să facă ascultare de preotul duhovnic iar copiii trebuie să-i asculte și să-i respecte pe părinții lor. Toate acestea pentru a putea trăi cu toții în armonia iubirii pe care ne-a adus-o Hristos prin Jertfa Sa de pe Cruce.
Să nu lăsăm așadar orgoliile noastre să ne oprească din calea cea sigură a ascultării, ci urmând pilda Sfințiilor Apostoli, care au lăsat totul pentru a-i urma Mântuitorului, să lăsăm și noi în urmă gândurile cele deșarte și grijile lumii acesteia și să pornim pe calea cea sigură pe care ne îndeamnă preoții noștri. Amin. (diacon Vasile TUDORA)
