Cuvânt de învățătură

Roadele ascultării de Dumnezeu



Fără ascultare de Dumnezeu și de Biserică, nu este mântuire
Fără ascultare de Dumnezeu și de Biserică, nu este mântuire

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pe calea ascultării, și a ascultat de Părintele Său până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Pentru aceea și Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2, 9-11).
Biserica creștină este Biserica dragostei și a ascultării, pentru că a fost întemeiată de Hristos prin iubirea Tatălui și ascultarea „până la moarte de cruce” a Fiului. Mântuitorul a ascultat de Tatăl, iar Apostolii Săi au ascultat de El. De aceea spunem că iubirea creștină și ascultarea duhovnicească mântuiesc lumea. Însuși Duhul Sfânt a venit pe pământ trimis de Fiul, cu voia Tatălui, ca să întemeieze Biserica Sa și să reverse Harul mântuirii peste cei ce cred și se botează în numele Preasfintei Treimi.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii
Vedeți ce mare este puterea ascultării? Ea se naște din credință și dragoste. Că cine crede în Dumnezeu, Îl iubește și ascultă de poruncile Lui. Iubirea Lui Dumnezeu este izvorul zidirii lumii văzute și nevăzute. Cât timp îngerii au ascultat de Dumnezeu, nu existau nici diavoli, nici iad. Iar când Lucifer cu îngerii lui au căzut din ascultare, dorind să fie „asemenea Celui Preaînalt”, ei au căzut „ca un fulger din cer” și s-au transformat în diavoli. Asemenea lor cad în iad toți creștinii neascultători care nu vor să asculte de nimeni și trăiesc pe pământ de capul lor.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii, a societății, a familiei, a fiecărui suflet care crede în Dumnezeu și dorește să se mântuiască. Fără ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare și oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care sînt urmașii Apostolilor pe pământ, nu este mântuire, nu este unitate creștină, nu este pace în case și în sufletele credincioșilor noștri.
De aceea, iubiți credincioși, sunteți datori să păziți poruncile Sfintei Evanghelii, să ascultați de Biserica Ortodoxă, mama noastră duhovnicească, întemeiată de Hristos, să ascultați de slujitorii sfințiți ai Bisericii, ca de Sfinții Apostoli și să ascultați de duhovnicii pe care vi i-a dat Dumnezeu, ca de Însuși Hristos.
Când sună clopotele bisericii și ne cheamă la slujbă, la Sfânta Liturghie, mai ales în sărbători, lăsați grijile casei și mergeți cu toți la biserică. Îngerii Domnului vă vor scrie în cartea vieții și vă vor număra pașii. Seara și dimineața și oricând mergeți pe drum sau lucrați cu mâinile, neîncetat să vă rugați, după porunca Sfântului Apostol Pavel.
Fără ascultare nu ne putem mântui
În timpul celor patru posturi ale Bisericii, nu uitați să vă spovediți și, dacă vă dă voie duhovnicul, să vă uniți cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Acestea sînt cele mai mari daruri pe care ni le oferă Biserica după Botez. Apoi să vă creșteți copiii în duhul ascultării, al credinței ortodoxe, al smereniei și al iubirii de Dumnezeu, hrănindu-i cu cărți sfinte, cu cuvinte creștine ortodoxe, cu sfaturi părintești și mai ales cu exemplul viu, curat al vieții dumneavoastră.
De asemenea, nu uitați să ajutați și dumneavoastră pe preot la slujbe, la curățenia Bisericii și la călăuzirea credincioșilor pe calea mântuirii. Nu observați cum cei răi se îndeamnă unul pe altul la rău, la desfrâu, la furt și la beție? Cum să nu fim datori noi creștinii a ne îndemna, a ne sfătui și a ne trage unii pe alții la biserică, la Sfânta Liturghie, la post, la milostenie, la iertare și la citirea cărților sfinte? Nu ajunge numai credința pentru mântuire, că și diavolii cred, dar din cauza mândriei și a neascultării nu au iertare.
Cu aceste sfaturi duhovnicești închei această predică, reamintindu-vă că fără ascultare nu ne putem mântui. Iar de vom trăi sub ascultare de Hristos, de Biserică și de păstori, vom dobândi și pe pământ binecuvântare și pace, iar dincolo viață veșnică vom moșteni. (Părintele Cleopa)