Dermatologii vă dau sfaturi pe care trebuie să le respectați în noul an, pentru a avea o piele frumoasă și îngrijită
Chiar și doamnele și domnișoarele care respectă cu rigurozitate un ritual bine stabilit de îngrijire mai au scăpări în acest sens, uitând – voit sau nu – să respecte toți pașii pe care și i-au propus. Redactorii revistei Allure au vorbit cu mai mulți specialiști, care au împărtășit sfaturile pe care le au pentru femei, pentru ca acestea să își asigure nu doar frumusețea, ci și sănătatea pielii în anul care abia a început.
Primele reguli se referă la respectarea acțiunilor de bază din cadrul rutinei de îngrijire. În primul rând, nu săriți niciodată peste demachiere, indiferent cât ați fi de obosită seara, înainte de culcare. Apoi, medicii vă sfătuiesc să folosiți o cremă cu factor de protecție solară în fiecare zi, indiferent dacă afară este soare sau înnorat, indiferent dacă ieșiți sau nu din casă. Pare un sfat mult prea mult repetat, însă medicii avertizează că această rutină este cea mai bună metodă de prevenire a apariției unor boli dermatologice grave, dintre care cancerul de piele este cel mai periculos. Prin urmare, vă recomandă să folosiți zilnic creme cu factor de protecție mare (cel puțin SPF 30), produse pe care să le aplicați des pe parcursul zilei, mai ales dacă vremea este însorită.
Hidratați și exfoliați
Specialiștii în dermatologie vă sfătuiesc să vă hidratați pielea după fiecare duș. Explicația este foarte simplă: prin spălare, pielea rămâne fără uleiul natural pe care îl produce, iar acest neajuns trebuie compensat cumva. Aplicarea cremelor de față și a loțiunilor pentru corp reprezintă soluția pentru rehidratare, singura condiție este ca aceste produse să fie folosite corect și la momentul potrivit. Un pont pe care vi-l vând dermatologii pentru a nu uita de hidratare este să țineți tubul cu cremă în baie, astfel încât să îl puteți vedea imediat după ce ieșiți din duș. Astfel, vă veți aduce aminte imediat de regula de aur a aplicării cremei hidratante cât porii sunt încă deschiși, respectiv în cel mult zece minute după ce ați ieșit din duș.
Dermatologii au ținut să reafirme importanța pe care exfolierea o are pentru piele. Medicii au explicat că epiderma unui bebeluș are nevoie de 14 zile pentru a-și reface „stocul” de nutrienți de care are nevoie, în timp ce pielea unui adult are nevoie de 28 de zile. În tot acest timp, celulele se usucă, astfel că pielea capătă un aspect mat. De aceea, pentru ca pielea să își mențină strălucirea are nevoie de un impuls pentru a reporni procesul de refacere – iar acest impuls este gomajul. Această operațiune este necesară o dată sau de două ori pe săptămână, cu un produs special, adaptat nevoilor pielii.
Aveți grijă de mâini
Dermatologii vă anunță pe această cale că mâinile nu sunt simple instrumente cu care faceți treburile prin casă, ci sunt părți ale corpului la fel de sensibile ca oricare alta, deci au și ele nevoie de îngrijire. Sfatul pe care îl primiți pentru a preveni uscarea excesivă a mâinilor (cauzată în special de contactul cu apa) este să înlocuiți săpunul simplu cu proprietăți antibacteriene cu o variantă mai delicată, hidratantă, cu aceleași proprietăți. În plus, cumpărați-vă mai multe tuburi cu cremă hidratantă cu factor de protecție, pentru a le avea la îndemână și a le folosi de fiecare dată când aveți o secundă liberă. Pentru îngrijirea pe timpul nopții, este indicat să vă răsfățați mâinile cu o loțiune bogată în alfa-hidroxi acizi, care se dovedesc eficiente în estomparea ridurilor fine, reglarea tulburărilor de pigmentare și tratarea petelor. Este indicat ca după ce ați aplicat o astfel de cremă să purtați mănuși de bumbac, pentru cele mai bune rezultate și acțiune în profunzime.
Curățați pensulele de machiaj
Probabil că nu v-ați gândit niciodată cât este de important pentru sănătatea tenului dumneavoastră să vă curățați periodic ustensilele cu care aplicați machiajul. Dacă nu sunt curățate, ele se îmbâcsesc cu resturi de produse de machiaj, sebum și impurități, transformându-se astfel într-o casă ideală pentru bacterii, fapt ce poate duce la apariția iritațiilor. În mod ideal, pensulele de machiaj trebuie spălate o dată pe săptămână, însă foarte puține doamne și domnișoare fac acest lucru. Pentru a evita neplăceri cauzate de iritații, spălați-vă instrumentele de machiaj lunar, cu apă călduță, săpun lichid sau șampon pentru bebeluși, apoi clătiți-le bine, stoarceți-le bine, refaceți forma și lăsați-le la uscat pe timpul nopții. Ca metodă de prevenire a acumulării bacteriilor, în fiecare săptămână pulverizați spray antibacterian pe pensule și ștergeți-le bine cu un șervețel.
Programați un control dermatologic
Medicii vă sfătuiesc să nu treceți cu vederea importanța unui control dermatologic anual. Acesta este necesar pentru depistarea celor mai mici semnale de alarmă. Chiar dacă și dumneavoastră vă monitorizați cu atenție pielea, este important să aflați și părerea specialistului.