Ritli: Vrem să avem asigurări private de sănătate, coplată până la sfârșitul anului



Ladislau Ritli. Foto: CAPP
Ladislau Ritli. Foto: CAPP

Ministerul Sănătății dorește introducerea asigurărilor private de sănătate, prin crearea unor case de asigurări particulare care să fie dirijate de CNAS, a declarat, ieri, Ladislau Ritli la deschiderea Forum Invest.
„Trebuie să diversificăm mecanismele de finanțare prin atragerea de companii private în circuitul de finanțare. Aceasta înseamnă introducerea de asigurări private de sănătate. Legea ce privește asigurările private va fi supusă dezbaterii publice în curând”, a spus ministrul.
De asemenea, Ritli a precizat că această măsură face parte din obiectivele reformei în sistemul național de sănătate.
Și Dan Constantinescu, membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, susține legea asigurărilor private.
„Eu cred în acest proiect și sper că se va realiza. Industria de asigurări din România este pregătită pentru acest pas. Sper ca acest proiect legislativ să fie adoptat cât mai curând”, a spus Constantinescu. Acesta a mai precizat că pachetul de bază pentru fiecare asigurat prevăzut în proiectul de lege este de 200 de euro.
Totodată, ministrul Ritli a menționat că, până la sfârșitul anului, va fi introdusă coplata formală, cea care presupune utilizarea cupoanelor pentru obținerea serviciilor medicale.