Ritli: Vom începe să lucrăm la o nouă formă a proiectului legislativ, vom coopta profesioniști



Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, a anunțat că va începe consultări cu profesioniștii pentru o nouă formă a proiectului privind Legea sănătății, varianta amendării Legii 95/2006 fiind mai dificilă, întrucât actul normativ a fost deja amendat de multe ori.
„Vom începe să lucrăm la o nouă formă a proiectului legislativ privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar. Este nevoie de o reformă în sistemul sanitar deoarece, în prezent, acesta se confruntă cu o serie de probleme, începând cu cele de finanțare până la calitatea serviciilor medicale”, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Ritli Ladislau.
El a spus că până în prezent ar avea două variante. Una ar fi să păstreze actuala lege – Legea 95/2006 – iar aceasta să fie amendată întrucât se impun modificări privind sistemul de finanțare, serviciile medicale și altele. Dar acest lucru este complicat întrucât ea a fost amendată de multe ori, a spus ministrul.
Altă variantă ar fi aceea de a lucra pe o formulă nouă în care să fie cooptați profesioniștii din sistem.
„La elaborarea proiectului pe care îl vom prezenta Guvernului României vom coopta pe toți cei interesați de acest act normativ, medici, juriști, reprezentanți ai pacienților, pe cei ai sindicatelor etc. Estimăm o perioadă de consultări de aproximativ 3 – 6 luni, urmând ca mai apoi să avem un proiect pe care să îl supunem dezbaterii publice”, a mai spus ministrul Sănătății.
Totodată, el a adăugat că noul proiectul legislativ va prevede schimbări în ceea ce privește capitolele de organizare a spitalelor, a sistemului de asigurări sociale, malpraxis etc.
Întrebat dacă în elaborarea noului proiect vor fi cooptați și președintele CNAS, Lucian Duță, directorul general al Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, Cristian Vlădescu și consilierul prezidențial Virgil Păunescu, Ritli a spus că sigur vor fi consultați.