Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, a declarat, vineri, că sistemul de coplată introdus este „extrem de dificil” de aplicat și va fi rediscutat în Parlament pentru a se introduce o sumă fixă, nu în funcție de veniturile pacienților, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aflat într-o vizită în județul Arad, ministrul Ritli Ladislau a fost întrebat de jurnaliști de ce nu se aplică sistemul de coplată.
„Este extrem de dificil de aplicat principiul de coplată ca procent din venitul anual. Am propus să reintroducem (proiectul – n.r.) în Parlament, ca să fie o sumă fixă, suportabilă pentru populație, să zicem jumătate din venitul minim sau și mai mică. (Coplata – n.r.) reprezintă doar un mecanism de dirijare a bolnavului către medicina de familie, și nu neapărtat un venit pentru buget”, a declarat Ritli.
În legătură cu coplata, au fost mai multe variante de abordare.
Potrivit legii privind coplata, publicată în 30 noiembrie în Monitorul Oficial, coplata reprezintă contribuția pe care asiguratul la sistemul de sănătate trebuie să o plătească suplimentar față de cea decontată din Fondul național unic al asigurărilor de sănătate.
Suma ce va fi percepută ca și coplată va fi calculată procentual din valoarea serviciilor medicale prevăzute în contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale. Aceasta nu va putea însă depăși a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de fiecare asigurat. După atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se încasează coplata sunt acordate fără coplată, potrivit legii.
După publicarea Legii privind coplata în Monitorul Oficial, mai mulți reprezentanți ai UDMR au reclamat faptul că sistemul nu va putea fi aplicat în noua formă.
Senatorul Cseke Attila, fost ministru al Sănătății, a arătat că Legea privind coplata, așa cum a ieșit din Parlament, este total schimbată față de propunerea Guvernului și modifică în totalitate filosofia acestui concept, iar aplicarea acesteia în forma actuală va crea „harababură” și va introduce birocrație excesivă.
Executivul propunea în noiembrie 2010, când a fost adoptat proiectul, ca suma maximă reprezentând coplata asiguratului într-un an calendaristic să nu depășească 600 lei, iar peste această sumă, consultațiile, analizele și spitalizările să fie gratuite.
UDMR va propune în coaliție modificarea prin ordonanță de urgență a Legii privind coplata în sistemul de sănătate, cu stabilirea unui plafon probabil de 400 lei aferent serviciilor până la care va fi percepută această plată, declara, în decembrie 2011, vicepreședintele Uniunii, Laszlo Borbely.