Ritli cere verificarea veridicității declarațiilor medicului Cîrstoveanu din The Independent



Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, a cerut conducerii Spitalului de Copii „Marie Curie” din Capitală să verifice dacă sunt reale declarațiile medicului Cătălin Cîrstoveanu, interpretate de cotidianul britanic în sensul că, în România, chirurgii ar cere mită pentru a salva viața bebelușilor.
Ritli vrea să fie verificat și contextul în care au făcut făcute respectivele declarații.
„De asemenea, ministrul Sănătății a cerut managerului spitalului (’Marie Curie’ – n.r.) să ia toate măsurile necesare în acest caz”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, remis marți agenției MEDIAFAX.
Ministrul Sănătății consideră că articolul apărut în publicația britanică aduce prejudicii de imagine serioase atât unității medicale, cât și întregului sistem sanitar românesc.
Potrivit ministrului, Spitalul de Copii „Marie Curie” este una dintre cele mai importante unități medicale pentru copii din România, în care activează un corp medical recunoscut pentru profesionalismul și performanțele sale.
În ceea ce privește secția de chirurgie cardiovasculară de la „Marie Curie”, Ministerul Sănătății a precizat că susține începerea activității în acest departament, la fel cum a susținut și toate demersurile pentru organizării acesteia. „În acest sens, au fost alocate fonduri importante pentru achiziția de aparatură medicală și, încă de anul trecut, au fost deblocate 22 posturi pentru
realizarea angajărilor necesare”, a precizat sursa citată.
Cotidianul britanic The Independent a comentat, în ediția sa electronică, faptul că, la un sfert de secol după ce Occidentul a aflat despre orfelinatele din România lui Nicolae Ceaușescu, copiii sunt din nou victime, de data aceasta ale corupției endemice, întrucât „medicii refuză să lucreze fără mită”.
O unitate de cardiologie dotată cu echipamente ultramoderne de la Spitalul Marie Curie din București nu a tratat niciun copil de când a fost deschisă, deoarece personalul care ar trebui să lucreze cu aceste dispozitive așteaptă să primească mită, au scris cei de la The Independent.
Potrivit cotidianului britanic, care prezintă mai multe cazuri în acest sens, doctorul Cătălin Cîrstoveanu a lansat o „cruciadă pentru salvarea copiilor care vin pentru îngrijiri” la această unitate a Spitalului Marie Curie, transportându-i cu zboruri low cost la spitale similare din Occident pentru a fi tratați de medici ce nu cer mită. El duce o „luptă epuizantă și solitară împotriva unei culturi a corupției” într-o țară în care „chirurgii cer mită pentru a salva viața bebelușilor”, comentează The Independent, adăugând că acesta este motivul unei rate a mortalității duble față de media UE.
The Independent a prezentat, în același material, o declarație a ministrului sănătății, Ritli Ladislau, privind corupția din sistemul sanitar. „Pentru a fi sincer, (corupția) este atât de înrădăcinată în sistemul nostru, încât este cu adevărat dificil să fie eliminată”, a declarat pentru publicație ministrul român al Sănătății Ladislau Ritli. Pacienții din România, țară membră UE, discută frecvent despre „bursa mitei”, chirurgii obținând de la câteva sute de euro în sus pentru o operație, în timp ce anesteziștii primesc o treime din sumă, stabilită în funcție de cât își poate permite bolnavul, scrie publicația. Asistentele medicale primesc câțiva euro de fiecare dată când administrează medicamente.
Articolul din cotidianul britanic a stârnit reacții dure din partea Colegiului Medicilor din România, care a anunțat că va cere jurnaliștilor să probele afirmațiile potrivit cărora bebelușii din România sunt lăsați să moară pentru că medicii refuză să lucreaze fără mită.
De asemenea, conducerea spitalului a anunțat că va lua în discuție cazul Cîrstoveanu în colegiul de etică al unității sanitare.
Doctorul Cătălin Cîrstoveanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că afirmația „Bebelușii sunt lăsați să moară în România, dacă medicii nu-și iau șpaga”, din articolul cu pricina, este interpretarea jurnaliștilor britanici, dar care are la bază o discuție purtată cu aceștia, în care le-a explicat situația din clinică.
„Le-am spus despre un centru de top care stă întrucât nu există specialiști. Am încercat să aduc în centru medici români specializați în străinătate. Deși încerc de mai bine de un an, abia am reușit să aduc o doctoriță specializată în Marsilia, Anca Mandache. Dar ei nu pot sta pentru că nu au cultul șpăgii. Chirurgul nu ia șpagă, atunci nimeni din echipa lui nu poate lua. Deși români, nu au cultura șpăgii”, a spus Cîrstoveanu.
El a precizat că sunt medici români care ar reveni în țară, dar dacă în spitalele unde lucrează primesc 4.000 de euro, nu pot veni la 400 de euro cât le oferă statul român. „Ar fi nevoie ca statul să le dea un salariu mai bun”, a adăugat doctorul.
„De ce să vină la stat unde sunt salarii mici și presiune mare pe ei. Aproape 3.000 de medici români au plecat din România pentru că s-au săturat”, a mai spus Cîrstoveanu.
El a adăugat că statul alocă zeci de mii de euro pentru operații în străinătate, în loc să stimuleze medicii să lucreze în România.